Cu Tine-n fiecare zi sunt mai aproape De locul sfânt pe care Tu l-ai pregătit Și mă călăuzești mereu și zi și noapte Să merg pe calea dreaptă până la sfârșit.
Refren
Numai cu Tine voi străbate Valea Umbrelor morții chiar de-mi este greu Dar nu mă tem, căci Tu îmi ești salvarea Yehova Nissi, Domnul, steagul meu!
Strofă 2
Cu Tine Bunule Păstor am siguranță Sub aripile Tale sunt mereu păzit Și stau la adăpost ca într-o fortăreață Când mă-nconjori cu brațul Tău, Isus iubit.
Strofă 3
Cu Tine, Duh Preasfânt, am ungere divină, Cu vasul meu stau la izvor neîncetat; Când beau din apa Ta, primesc de sus lumină Și sufletul îmi este-atunci înviorat.
Strofă 4
Eu jertfa mulțumirii Îți aduc Isuse Căci tot ce am, Doamne-am primit din mâna Ta Din inimă Îți vor fi laude aduse Și-n orice vreme pentru Tine voi cânta.
Strofă 1

1 / 1▲
1. Cu Tine-n fiecare zi sunt mai aproape
De locul sfânt pe care Tu l-ai pregătit
Și mă călăuzești mereu și zi și noapte
Să merg pe calea dreaptă până la sfârșit.
R: Numai cu Tine voi străbate Valea
Umbrelor morții chiar de-mi este greu
Dar nu mă tem, căci Tu îmi ești salvarea
Yehova Nissi, Domnul, steagul meu!
2. Cu Tine Bunule Păstor am siguranță
Sub aripile Tale sunt mereu păzit
Și stau la adăpost ca într-o fortăreață
Când mă-nconjori cu brațul Tău, Isus iubit.
3. Cu Tine, Duh Preasfânt, am ungere divină,
Cu vasul meu stau la izvor neîncetat;
Când beau din apa Ta, primesc de sus lumină
Și sufletul îmi este-atunci înviorat.
4. Eu jertfa mulțumirii Îți aduc Isuse
Căci tot ce am, Doamne-am primit din mâna Ta
Din inimă Îți vor fi laude aduse
Și-n orice vreme pentru Tine voi cânta.