1. Pe muntele sfânt, într-un tainic decor,
Era Isus învăţând pe ai Săi,
Şi atunci El spunea către-alesul popor,
Şi-al Său glas azi se-ndreaptă spre noi.

2. Ferice, ferice, ferice,
Ferice de cei care plâng pe pământ,
Şi-a-lor stropi în burduf sunt adunaţi,
Căci în ţara preasfântă a eternului cânt,
În curând ei vor fi mângâiaţi.

3. Ferice de cei ce săraci sunt în duh,
Şi-a-lor doruri în lume se frâng,
Căci din robi ca-mpăraţi,
Peste-al slavei văzduh,
A lor fapte din plin se răsfrâng.

4. Ferice de cei ce cu inima-s blânzi,
Răspândind al iubirii ecou,
Căci sub sceptrul divin al deplinei izbânzi
Moşteni-vor pământul cel nou.

5. Ferice de cei ce-s flămânzi şi-nsetaţi
După-l vieţii preasfintei izvor,
Căci din mana cerească vor fi săturaţi,
Şi-apa vie va fi doar a lor.

6. Ferice de cei milostivi la necaz,
Căci ei parte de milă vor avea,
În curând va-nceta al durerii talaz,
Şi de ceasul cel greu vor scăpa.

7. Ferice de cei ce în inima lor
Au doar gânduri şi cuget curat,
Căci la masa cerească, în sublimul etern,
Vor vedea pe slăvitu-mpărat.

8. Ferice de cei ce doresc pacea-acum,
Într-o lume de aprig război,
Căci în fii proslăviţi, din pribegi de pe drum,
Dumnezeu va schimba pe ai Săi.

9. Ferice de voi când, din pricina Mea,
Veţi fi daţi chiar la moarte şi chin,
Căci răsplata cea mare în cer veţi afla
Şi-al durerilor voastre alin.

10. Ferice, ferice, ferice,
Ferice, ferice, ferice.