Ioan Oprea V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10 [V1] Pe muntele sfânt, într-un tainic decor, Era Isus învăţând pe ai Săi, Şi atunci El spunea către-alesul popor, Şi-al Său glas azi se-ndreaptă spre noi. [V2] Ferice, ferice, ferice, Ferice de cei care plâng pe pământ, Şi-a-lor stropi în burduf sunt adunaţi, Căci în ţara preasfântă a eternului cânt, În curând ei vor fi mângâiaţi. [V3] Ferice de cei ce săraci sunt în duh, Şi-a-lor doruri în lume se frâng, Căci din robi ca-mpăraţi, Peste-al slavei văzduh, A lor fapte din plin se răsfrâng. [V4] Ferice de cei ce cu inima-s blânzi, Răspândind al iubirii ecou, Căci sub sceptrul divin al deplinei izbânzi Moşteni-vor pământul cel nou. [V5] Ferice de cei ce-s flămânzi şi-nsetaţi După-l vieţii preasfintei izvor, Căci din mana cerească vor fi săturaţi, Şi-apa vie va fi doar a lor. [V6] Ferice de cei milostivi la necaz, Căci ei parte de milă vor avea, În curând va-nceta al durerii talaz, Şi de ceasul cel greu vor scăpa. [V7] Ferice de cei ce în inima lor Au doar gânduri şi cuget curat, Căci la masa cerească, în sublimul etern, Vor vedea pe slăvitu-mpărat. [V8] Ferice de cei ce doresc pacea-acum, Într-o lume de aprig război, Căci în fii proslăviţi, din pribegi de pe drum, Dumnezeu va schimba pe ai Săi. [V9] Ferice de voi când, din pricina Mea, Veţi fi daţi chiar la moarte şi chin, Căci răsplata cea mare în cer veţi afla Şi-al durerilor voastre alin. [V10] Ferice, ferice, ferice, Ferice, ferice, ferice.