1. Privește sus la cruce,
privește la Isus,
/: să-L vezi cum El îți duce
păcatul tău supus. :/
2. A Sa iubire mare
Îl face neclintit
/: pe cruce când El moare
de toți fiind părăsit. :/
3. Priveliștea-i grozavă
să-L vezi pe Dumnezeu
/: cum, dezbrăcat de slavă,
El moare-n locul tău... :/
4. A ta nelegiuire
L-a dus acolo sus:
/: Să-ți dea azi mântuire,
doar El poate, Isus! :/
5. O, vino cu căință
la tronul Său de har,
/: primește prin credinţă
iertarea Sa în dar... :/
I: Cântările Biruinței, cântarea 18
„ După 2 ani lungi cât o veșnicie pe care i-am petrecut în Balta Brăilei, ca o epavă am fost adus înapoi la Gherla; eram din nou la un pas de moarte.
M-au pus într-o celulă mijlocie de 50 de deţinuţi, etajul II, celularul mare. Compoziţia de deţinuţi din celulă era nouă pentru mine, nu cunoșteam pe nici unul.
Într-o duminică dimineaţa, cu soare frumos, m-am strecurat la geam şi priveam prin jaluzele spre cer, doar aşa erau dispuse să nu poţi vedea decât în sus...
Ştiam că la ora aceea în Adunările de fraţi din ţară se vestea Cuvântul, cântări, rugăciuni, aşa că am început să cânt și eu încet unul dintre cântecele primite de la Domnul: „Privește sus la cruce”.
În stânga mea se postase un alt deţinut care nu mi-a spus nici un cuvânt, dar mi-am dat seama că ascultă cu atenţie.
Am cântat nuanțat, ca să poată prinde mesajul cântării mele, aşa că am avut nu numai cerul cu sfinţii ca auditoriu, ci şi unul dintre deţinuţii dintre miile de acolo.
Am cântat, transportat în duh cele 5 strofe care se încheie cu o duioasă chemare la mântuire prin credinţă şi pocăinţă.
Deţinutul din stânga mea, care a ascultat cu mare interes, mi se adresează, în timp ce pe obraji îi curgeau lacrimi:
- Domnule, spune-mi, te rog, de unde ai învăţat acest cântec atât de frumos și pătrunzător, cum eu nu am mai auzit? Am trăit momente deosebite de cercetare şi înălţare și sunt fericit că am fost lângă dumneata la geam.
I-am răspuns că nu l-am învăţat de la nimeni, ci Dumnezeu mi l-a dat mie, special, la închisoare.
A început să se confeseze că el este din munţii Făgăraş, că înainte de închisoare obişnuia și el să cânte în strană la o biserică ortodoxă din satul lui, că a fost judecat şi condamnat la MSV,adică: muncă silnică pe viaţă.
Motivul, că pe la stâna lui s-au abătut nişte oameni care erau partizani împotriva comunismului, iar la cererea lor, le-a dat ceva de mâncare că erau înfometaţi, mămăligă cu brânză şi ceva caşcaval.
Pentru asta a fost condamnat la Muncă Silnică pe Viaţă, pentru o faptă bună...
Aşa s-a întâmplat, că Domnul mi-a făcut parte și mie de o sluibă binecuvântată în acea Duminică dimineaţa, în închisoarea din Gherla, în prima parte a anului 1962,
încât am uitat de noi, musafirul meu MSV și eu, cu 20 de ani muncă silnică.
Mărit să fie Domnul!”