Când în pragul deznădejdii Ești aproape ca să cazi, Amintește-ți iar Cuvântul Celui viu și veșnic treaz. Trestia aproape frântă Mâna Lui n-o va zdrobi, Jarul ce mai arde încă Domnul nu-l va potoli.
Strofă 2
Când pe marea vieții, frate, De furtună ești lovit, Nu uita că Domnul poate Valurile-Îmblânzi. El Își face drum prin mare, Stinge flăcări în cuptor, Este Dumnezeul care Și-a condus al Său popor.
Strofă 3
Nu-i la fel la toți durerea Și nici crucea pe pământ, Dar Isus ne dă puterea Să răbdăm prin Duhul Sfânt. Cât ar fi de neagră valea Umbrei morții, nu uita: Când străbați cu El cărarea, Biruință vei avea.
Strofă 4
Cei ce-și pun tăria-n Domnul Și se-ascund la umbra Lui Au nădejdea neclintită În Cuvântul Domnului /: Chiar de-avem credință mică Domnul face lucruri mari /: Peste valuri ne ridică Prin El să rămânem tari :/
Strofă 1

1 / 1▲
1. Când în pragul deznădejdii
Ești aproape ca să cazi,
Amintește-ți iar Cuvântul
Celui viu și veșnic treaz.
Trestia aproape frântă
Mâna Lui n-o va zdrobi,
Jarul ce mai arde încă
Domnul nu-l va potoli.
2. Când pe marea vieții, frate,
De furtună ești lovit,
Nu uita că Domnul poate
Valurile-Îmblânzi.
El Își face drum prin mare,
Stinge flăcări în cuptor,
Este Dumnezeul care
Și-a condus al Său popor.
3. Nu-i la fel la toți durerea
Și nici crucea pe pământ,
Dar Isus ne dă puterea
Să răbdăm prin Duhul Sfânt.
Cât ar fi de neagră valea
Umbrei morții, nu uita:
Când străbați cu El cărarea,
Biruință vei avea.
4. Cei ce-și pun tăria-n Domnul
Și se-ascund la umbra Lui
Au nădejdea neclintită
În Cuvântul Domnului
/: Chiar de-avem credință mică
Domnul face lucruri mari
/: Peste valuri ne ridică
Prin El să rămânem tari :/