1. Ca roua pentru albii crini,
din zorii zilelor de jar,
ce dulce-şi lasă-n stropii plini,
răcoarea boabei de cleştar,
așa e harul Tău, Isus,
înviorează duhul meu,
când, iarăşi, îl reverși de sus,
mai proaspăt cu-orice zi, mereu!

2. Ca roua pentru lanul greu,
de-atâta aur adunat,
ce-şi dă toți picurii, mereu,
spre grâu-n soare legănat,
aşa-i iubirea Ta în zori,
o simt ca roua picurând,
cu-a ei neomenești fiori,
în duh, răcoarea ei lăsând!

3. Ca roua peste trandafiri,
cu-a lor splendori de nedescris,
în boarea dulce de zefir,
când prima rază i-a atins,
cu mult mai mult, Isuse-mi dai,
prin bucuria ce-mi cobori,
în duhul, fericiri de rai,
Tu, Roua Veșnicilor Zori!

I: Volumul 1, cântarea 86