1. De dragostea-Ți, Isuse, o, cine m-ar desparte,
cât voi mai fi în lume: necaz, prigoană, moarte?
O, sufletu-mi se teme, se clatină-n credință,
dar dragostea-Ți mi-e Carul Slăvit de Biruință!

2. Iubirea Ta îmi toarnă în duh statornicie,
să nu privesc la valuri ce urlă cu furie;
iubirea Ta, Isuse, în marea cea adâncă
și furtunoasă-mi este Neclătinată Stâncă!

3. Când noaptea-i tot mai neagră, și fără nici o rază,
Isuse, Soare dulce, iubirea-Ți mă veghează,
și-n sufletu-mi și-n duhul în beznă și-n primejdie,
îmi ești, Isus, senină lumină și nădejde!

4. Când duhul dezbinării și duhul rătăcirii,
își împlinesc cu râvnă lucrarea amăgirii,
iubirea Ta, Isuse, în adevăr mă ține,
Tu Cale-mi ești și Viață și Adevăr și Bine!

5. Isuse, dă-mi din Tine, iubire mai aprinsă,
când lumea-ntreagă este de-al urii foc cuprinsă,
să biruiesc a urii din jur, dezlănțuire,
prin rugăciuni, cântare, iertare și iubire!

I: volumul 1, cântarea 62