Iosif Lazăr V1 V2 V3 V4 V5 [V1] De dragostea-Ți, Isuse, o, cine m-ar desparte, cât voi mai fi în lume: necaz, prigoană, moarte? O, sufletu-mi se teme, se clatină-n credință, dar dragostea-Ți mi-e Carul Slăvit de Biruință! [V2] Iubirea Ta îmi toarnă în duh statornicie, să nu privesc la valuri ce urlă cu furie; iubirea Ta, Isuse, în marea cea adâncă și furtunoasă-mi este Neclătinată Stâncă! [V3] Când noaptea-i tot mai neagră, și fără nici o rază, Isuse, Soare dulce, iubirea-Ți mă veghează, și-n sufletu-mi și-n duhul în beznă și-n primejdie, îmi ești, Isus, senină lumină și nădejde! [V4] Când duhul dezbinării și duhul rătăcirii, își împlinesc cu râvnă lucrarea amăgirii, iubirea Ta, Isuse, în adevăr mă ține, Tu Cale-mi ești și Viață și Adevăr și Bine! [V5] Isuse, dă-mi din Tine, iubire mai aprinsă, când lumea-ntreagă este de-al urii foc cuprinsă, să biruiesc a urii din jur, dezlănțuire, prin rugăciuni, cântare, iertare și iubire!