1. S-arunc a harului Tău mreajă,
să prind în ea pe cei pierduți,
pe cei robiți de-a lumii vrajă,
ce-n patimi grele sunt ținuți!
Cu mreaja dragostei de semeni,
chiar dacă-s în păcate morți,
ca Tine, drag Isus, asemeni,
să-i trag spre-a Cerului Tău porți!

2. Cu mreaja faptei de lumină
și-a milei pentru cel sărman,
să prind pe păcătoși să vină
la Tine, Bun Samaritean!
Cu mreaja cântului din Tine,
s-apuc pe cei ce plâng și gem,
să le alin adânci suspine,
și-n Casa Harului să-i chem!

3. Acolo-n Casa Ta divină,
găsește-odihnă cel trudit,
și foamea, sufletu-și alină
cel ce-ndelung a flămânzit!
Ferice de-orice suflet care
în mreaja harului e prins,
din inima-i țâșnesc izvoare
de har, pe-al vieții necuprins!

I: volumul 1, cântarea 58