Astăzi vin din nou la Tine,
Doamne, Dumnezeul meu,
/: şi eu cred că pasu-acesta
l-am făcut prin Harul Tău! :/
Dup-o lungă pribegie
prin pustie și păcat,
/: astăzi stau din nou, Isuse
lângă Tine-ngenuncheat! :/
lartă-mă, Isuse, Doamne,
șterge tot trecutul meu,
/: să fiu împăcat cu Sfântul
și Preabunul Dumnezeu! :/
O, Îţi mulţumesc, Isuse,
că din nou m-ai ridicat,
/: dă-mi, te rog, mereu putere
să-Ţi slujesc neîncetat! :/
Ca să-Ţi cânt întotdeauna
numai Ţie, Domnul meu,
/: şi în viaţa fără moarte
Veșnicule Dumnezeu! :/