1. Din liniştea iubirii, din dorul ei nestins,
mereu cu alte lacrimi, chemăm acelaşi plâns...
Şi din suspinu-atâtor adâncuri ce-nfior,
mereu cu alte cânturi chemăm acelaşi Dor.

2. Nălţaţi din slavă-n slavă spre-al cerurilor prag,
mereu cu alte doruri chemăm un Nume drag.
Aşa ISUSE până în clipa-n care plin
va fi întreg pământul de chipul Tău divin.

3. Şi până-n clipa-n care cu sufletul uimit
privi-vom măreţia Măreţului Sfârșit
și slava fără seamăn a Altui Început,
din care tot ce-i zbucium va fi necunoscut...

I: Cântările Domnului, volumul 2, cântarea 217
Text: Traian Dorz