1. Doru-n piept îmi clocoteşte
după tine, Ţară,
sufletul mereu îmi creşte!
Când o să răsară
steaua veşniciei mele,
luminoasă, dulce,
printre miile de stele
raze să-mi arunce?

2. Fug, alerg grăbit pe cale,
să te-ajung odată
şi din neagra morţii vale,
spre lumină-naltă,
mă ridic, că nostalgia
inimii se-ntinde,
și-i aproape veșnicia,
care mă cuprinde!

3. Vreau Isuse, mâna-Ţi tare,
să mi-o-ntinzi când vine,
căci furtuna-i tot mai mare
și-altul n-are cine,
să mai potolească valuri
pline de mânie,
să mă ducă înspre maluri
dulci de veselie!

4. Pas cu pas să-mi fii toiagul
pe cărarea-ngustă,
cât aici mai sunt pribeagul
prin a lumii pustă!
Oază nu-i decât în pacea
ce mereu s-aşterne,
Doamne - vino Tu încoace,
ce-i al Tău se cerne.

5. Și pe-aripi de mângâiere
du-i spre biruinţă!
Dă celui ce har Îţi cere
sfântă pocăinţă!
Lumea toată se va duce-n
noapte şi suspine,
iar noi răstigniți pe cruce
ne 'nălţăm spre Tine!

I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 330
Text: I. Nicoară