1. Când gândesc la anii mei de-ntunecare,
plini de zbucium, de tristeţe și de chin,
mă văd singur ca-ntr-o lume fără zare,
ca-ntr-o luntre fără cârmă-n larg de mare,
/: rătăcit și singuratic pelerin... :/

2. Când gândesc la starea mea de altădată,
aruncat în fundul gropilor cu lei,
mă văd pradă la o ură ne-mpăcată
fără drept, și fără glas, și fără pată,
/: chinuit, închis și singur printre ei. :/

3. Când îmi vin în minte luptele trecute
cu izbânzile şi-nfrângerile lor,
văd întregul preț al vieții petrecute
al durerii şi-ncercărilor avute
/: pentru Numele în veci biruitor... :/

4. Și când văd prin toate cum a fost cu mine
cât de bun și cât de-aproape Domnul meu,
dându-mi pururi mângâierile-I senine,
izbăvindu-mă din mâinile haine
/: şi biruitor făcându-mă mereu! :/

5. Toate gândurile mele, doar iubire
împletite-n rugăciune liniştit,
se înalţă printre lacrimi, mulţumire
peste ceruri, pân-acolo, dăruire
/: Inimii ce fără margini m-a iubit! :/

I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 44
Text: Traian Dorz