Iona 2:2 şi a zis: „În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi m-a ascultat; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat şi mi-ai auzit glasul.
Iona 2:3 Şi totuşi mă aruncaseşi în adânc, în inima mării, şi râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile şi toate talazurile Tale au trecut peste mine.
Iona 2:4 Ziceam: ‘Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăşi voi vedea Templul Tău cel sfânt.’
Iona 2:5 Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu.
Iona 2:6 M-am coborât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie, dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu!
Iona 2:7 Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt.
Iona 2:8 Cei ce se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea de la ei.
Iona 2:9 Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.”
Strofă 1
² În strâmtorarea mea chemat-am pe Domnul... și m-a ascultat, când L-am strigat din locul morții, m-a auzit și s-a-ndurat.
Refren 1
³ M-ai aruncat în fund de ape, și râuri mari mă-nconjurau, a mării valuri și talazuri, puternice mă copleșeau.
Strofă 2
⁴ Ziceam: sunt lepădat de Tine, dar iarăși Templu-Ți voi vedea. ⁵ M-acoperea, de moarte, apa și-adâncul mă învăluia.
Refren 2
⁶ M-am pogorât până-n străfunduri, Tu însă viu m-ai izbăvit, ⁷ când sufletul tânjea în mine, de Tine eu mi-am amintit...
Strofă 3
Și rugăciunea mea fierbinte ajuns-a pân-la Tine sus, în Templul Tău cel sfânt, o, Doamne, și Tu scăparea mi-ai adus.
Refren 3
⁸ Toți cei ce se-alipesc de idoli și-ndepărtează mila Ta, ⁹ eu însă jertfe-Ți voi aduce și mulțumirea-mi voi striga.
Cor
/:Și juruințele făcute spre Domnul, mi le voi plini, căci mântuirea de la Domnul întotdeauna va veni. :/

1 / 1▲
1. ² În strâmtorarea mea chemat-am
pe Domnul... și m-a ascultat,
când L-am strigat din locul morții,
m-a auzit și s-a-ndurat.
R1: ³ M-ai aruncat în fund de ape,
și râuri mari mă-nconjurau,
a mării valuri și talazuri,
puternice mă copleșeau.
2. ⁴ Ziceam: sunt lepădat de Tine,
dar iarăși Templu-Ți voi vedea.
⁵ M-acoperea, de moarte, apa
și-adâncul mă învăluia.
R2: ⁶ M-am pogorât până-n străfunduri,
Tu însă viu m-ai izbăvit,
⁷ când sufletul tânjea în mine,
de Tine eu mi-am amintit...
3. Și rugăciunea mea fierbinte
ajuns-a pân-la Tine sus,
în Templul Tău cel sfânt, o, Doamne,
și Tu scăparea mi-ai adus.
R3: ⁸ Toți cei ce se-alipesc de idoli
și-ndepărtează mila Ta,
⁹ eu însă jertfe-Ți voi aduce
și mulțumirea-mi voi striga.
C: /:Și juruințele făcute
spre Domnul, mi le voi plini,
căci mântuirea de la Domnul
întotdeauna va veni. :/
I: Cântările Bibliei, cântarea 100
Autor text: Traian Dorz