Geneza 32:9 Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: ‘Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!’
Geneza 32:10 Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău, căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere.
Geneza 32:11 Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
Geneza 32:12 Şi Tu ai zis: ‘Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.’”
Strofă 1
⁹ O, Dumnezeul Cel Puternic al tatălui meu Avraam, și-al tatălui Isaac, o, Doamne, ce-ai zis când depărtat eram: "Întoarce-n țara ta, acolo, în locu-n care te-ai născut, /: căci voi griji să-ți meargă bine în tot ce-avea-vei de făcut." :/
Strofă 2
¹⁰ Eu sunt prea mic pentru-ale Tale nespus de multe bunătăți, și-adânca Ta credincioșie ce mie, robul Tău, mi-arăți, căci am trecut Iordanul singur, doar cu toiagul meu, pe drum /: și iată cât de mare număr cu mine se întoarce-acum. :/
Strofă 3
¹¹ O, scapă-mă, Te rog, cu bine din mâna fratelui vrăjmaș, spre-a nu mă nimici pe mine, pe mame și pe copilași, ¹² că-ai zis: " Voi îngriji de tine să-ți meargă bine, și-am să-ți fac /: sămânța ta nenumărată cum e nisipul mării-n veac". :/

1 / 1▲
1. ⁹ O, Dumnezeul Cel Puternic
al tatălui meu Avraam,
și-al tatălui Isaac, o, Doamne,
ce-ai zis când depărtat eram:
"Întoarce-n țara ta, acolo,
în locu-n care te-ai născut,
/: căci voi griji să-ți meargă bine
în tot ce-avea-vei de făcut." :/
2. ¹⁰ Eu sunt prea mic pentru-ale Tale
nespus de multe bunătăți,
și-adânca Ta credincioșie
ce mie, robul Tău, mi-arăți,
căci am trecut Iordanul singur,
doar cu toiagul meu, pe drum
/: și iată cât de mare număr
cu mine se întoarce-acum. :/
3. ¹¹ O, scapă-mă, Te rog, cu bine
din mâna fratelui vrăjmaș,
spre-a nu mă nimici pe mine,
pe mame și pe copilași,
¹² că-ai zis: " Voi îngriji de tine
să-ți meargă bine, și-am să-ți fac
/: sămânța ta nenumărată
cum e nisipul mării-n veac". :/
I: Cântările Bibliei, cântarea 69
Autor text: Traian Dorz