Isaia 30:23 Atunci El va da ploaie peste sămânţa pe care o vei pune în pământ şi pâinea pe care o va da pământul va fi gustoasă şi hrănitoare; în acelaşi timp, turmele tale vor paşte în păşuni întinse.
Isaia 30:24 Boii şi măgarii care ară pământul vor mânca un nutreţ sărat, vânturat cu lopata şi cu ciurul.
Isaia 30:25 Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.
Isaia 30:26 Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său şi va tămădui rana loviturilor lui.
Isaia 30:27 Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă şi un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie şi limba Lui este ca un foc mistuitor;
Isaia 30:28 suflarea Lui este ca un şuvoi ieşit din albie, care ajunge până la gât, ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii şi să pună o zăbală înşelătoare în fălcile popoarelor.
Isaia 30:29 Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel.
Strofă 1
²³ Domnul da-va ploaie peste-a tale-ogoare și pământul da-ți-va pâinea hrănitoare, /: pâinea bună și gustoasă, pâinea hrănitoare. :/
Strofă 2
²⁵ Pe-orice deal și munte izvorâ-vor ape, când de orice lupte Domnu-o să te scape, /: de-orice lupte și necazuri Domnu-o să te scape. :/
Strofă 3
²⁶ Și lumina lunii va fi ca de soare cea de soare fi-va șapte ori mai mare, /: când deplin lega-va Domnul rana ta cea mare. :/
Strofă 4
²⁹ Veți cânta ca-n noaptea sărbătorii sfinte și cu suflet vesel veți umbla 'nainte, /: după Stânca lui Israel, veți umbla 'nainte. :/

1 / 1▲
1. ²³ Domnul da-va ploaie
peste-a tale-ogoare
și pământul da-ți-va
pâinea hrănitoare,
/: pâinea bună și gustoasă,
pâinea hrănitoare. :/
2. ²⁵ Pe-orice deal și munte
izvorâ-vor ape,
când de orice lupte
Domnu-o să te scape,
/: de-orice lupte și necazuri
Domnu-o să te scape. :/
3. ²⁶ Și lumina lunii
va fi ca de soare
cea de soare fi-va
șapte ori mai mare,
/: când deplin lega-va Domnul
rana ta cea mare. :/
4. ²⁹ Veți cânta ca-n noaptea
sărbătorii sfinte
și cu suflet vesel
veți umbla 'nainte,
/: după Stânca lui Israel,
veți umbla 'nainte. :/
I: Cântările Bibliei, cântarea 32
Autor text: Traian Dorz
Isaia 12:2Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele şi El m-a mântuit.”