1. În Scripturi am privit
și în duh mi-ai șoptit
Pilda Ta s-o ascult
cum ai spus-o demult.
Îmi vedeai inima
ce în ea se-ncredea,
Și-al meu gând înălțat
cu dispreț îmbrăcat.

R1: Mi-ai vorbit despre oameni
ce-au vrut să se-nchine,
Și-a lor rugăciune la templu-i ducea;
Iar un învățat și-un om apăsat
Ca pildă-nainte din nou mi i-ai dat!

2. În al rugilor ceas,
în picioare rămas,
Fariseu-nvățat ruga și-a înălțat.
Plin de sine spunea
cât de multe făcea,
Aducând mulțumiri cu trufie-n priviri.

R2: Mulțumea că e altfel
decât ceilalți oameni
În care păcatul adânc stăpânea,
Și-n inima sa îi disprețuia,
Căci mult mai presus
decât ei se vedea.

3. Cu privirea-n pământ
și cu duhul înfrânt
Bietul vameș stătea,
ochii nu-și ridica.
Se lovea doar în piept, 4.
și rostea cu regret:
„Păcătos cum sunt eu,
milă-Ți cer Domnul meu!”

R3: Tu ai spus mai degrabă
că omul acesta
A fost socotit neprihănit,
Căci fi-va-nălțat capul plecat,
Dar fi-va smerit
cel ce-n duh s-a mândrit!

4. Rușinat și înfrânt,
cu privirea-n pământ,
Recunosc că-s și eu ca acel fariseu.
Văd acum că-s sărman,
nici un merit nu am.
Păcătos cum sunt eu
milă-Ți cer Domnul meu!

R4: Mă gândeam că sunt altfel
decât ceilalți oameni
Da-n inima-nfrântă păcatul rodea,
Că-n duh nesmerit, am disprețuit
Pe-acei pentru care pe lemn ai murit!

R5: Ca o haină mânjită sunt faptele mele,
Oricât de frumoase și bune-ar părea,
Iar neprihănit e-acel ce-a primit,
Crezând în Tine, prin har, haina Ta!