Denys Laurenciuc V1 C1 V2 C2 V3 C3 [V1] Ca Neemia de-altădată întristat pân' la pământ Întrebat sunt de-mpăratul de ce-am lacrimi, de ce plâng? "Nu-s bolnav, dar doare totul când cetățile-Ți privesc. Ah Stăpâne, Tu vezi focul ce zidirile-Ți zdrobesc... [C1] Lasă-mă să merg în locul unde-s pietre și dureri. Lasă-mă s-alin povara sfâșierilor de ieri… Să rămână de rușine toți aceia ce privesc. Ei ce-n haina dăruirii /: niciodat' nu se umilesc. :/ [V2] Vreau să dreg astăzi zidirea, să ridic întărituri. Vreau ca mâine mângâierea să răsară din frânturi! Să m-așez în locul rece, între fiare și ostași Niciun demon să nu plece înspre-ai Cerului urmași! [C2] Sabia-ntr-o mân-o țin, și mistria în cealaltă. Vreau zidirea ruinării din adâncuri să se vadă! Să rămână de rușine toți aceia ce nu cred. Ei să vadă în pustie /: uscăciuni cum înfloresc. :/ [V3] Piedici multe văd în calea ridicării de palat, Căci și azi îmi stau 'nainte duhuri de-a lui Sanbalat. Nu mă tem, privesc spre glorii, văd un Sfânt Corăbier! El m-ajută ca zidirea s-o înalț până la Cer! [C3] /:E o vreme de restriște, greutăți și de obezi. Dar, în numele lui Isus, Tată, să mă prelucrezi! Și de-ar fi să fiu eu zidul înălțat din scânteieri Vreau să-Ți fiu tot mai aproape, /: mai mult astăzi decât ieri! :/