Lepădare-adevărată,
de trăirile fireşti
s-ai, și inima-ndreptată
spre frumseţile cereşti.
Lepădare, lepădare,
harul să-l primeşti mai mare,
să te plouă, să te plouă,
c-o cerească viaţă nouă!
Dumnezeu îţi ia fiinţa
din tot ce-i pământ de jos,
și ţi-o umple cu credința
după chipul lui Hristos!
Fără plină lepădare
de tot ce-i pământ străin,
este doar o înşelare
și nu poţi să fii creştin!