Împietrirea inimii te duce
la credinţa falsă fără cruce.
/: Nu-nţelegi ce-i jertfa lui Hristos, :/
nici pe Dumnezeul Credincios!
Te primeşte, te primeşte,
Tatăl Sfânt, căci te iubește!
Când ţi-e inima-n adânc de piatră,
nu-nţelegi pe Dumnezeu când iartă.
/: Nu pricepi nemărginitu-I har, :/
nici iubirea Lui cu nehotar!
Împietrirea inimii e moarte
de Dumnezeu ea te desparte.
/: Îți întunecă și simţ și gând, :/
ochii nu-ți mai sunt deschiși plângând!
Roagă-te să scapi de împietrire!
Dumnezeu îţi dă o izbăvire.
/: El, prin jertfa Fiului, Isus, :/
are-un har și pentru tine-adus!