Coloseni 2:18 Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,
Strofă 1
Premiul alergării mele, scris în sfântul Tău Cuvânt, să veghez, să nu-l răpească lucruri de pe-acest pământ!
Refren
Ţinta vieţii mele fie cerul Domnului Hristos. Înspre el cu bucurie hotărât s-alerg frumos!
Strofă 2
Nici lucrarea Ta, Isuse, să nu fie nicidecum piedică, să-Ţi dau iubirea, ci să fie foc şi drum!
Strofă 3
Premiul alergării mele e să fiu în Tine-ascuns și de tot ce ești - în toate ne-ncetat să fiu pătruns!
Strofă 4
Inima şi mintea-ntreagă o, Isuse, pe deplin Ție, pentru veșnicie, le predau, amin, amin.

1 / 1▲
1. Premiul alergării mele,
scris în sfântul Tău Cuvânt,
să veghez, să nu-l răpească
lucruri de pe-acest pământ!
R: Ţinta vieţii mele fie
cerul Domnului Hristos.
Înspre el cu bucurie
hotărât s-alerg frumos!
2. Nici lucrarea Ta, Isuse,
să nu fie nicidecum
piedică, să-Ţi dau iubirea,
ci să fie foc şi drum!
3. Premiul alergării mele
e să fiu în Tine-ascuns
și de tot ce ești - în toate
ne-ncetat să fiu pătruns!
4. Inima şi mintea-ntreagă
o, Isuse, pe deplin
Ție, pentru veșnicie,
le predau, amin, amin.