Sunt din nou la strâmtorare,
Dumnezeul meu!
/: Vale cu-ntuneric mare
mi se află sub picioare
si n-am spor în alergare,
Dumnezeul meu! :/
Din adânc de slăbiciune,
Dumnezeul meu,
/: vin cu sfântă rugăciune,
și-Ti cer harul ce mă pune
să-Ţi fac slava să răsune,
Dumnezeul meu! :/
Fă din nou să strălucească,
Dumnezeul meu,
/: pacea Ta dumnezeiască
peste mine, să rodească
roada care-o vrei, cerească,
Dumnezeul meu! :/