Tu eşti vrednic de-nchinare,
Dumnezeul Jertfei Mare,
/: Ţie, pe deplin şi eu
vreau să mă închin mereu! :/
Închinarea mea să fie
dragoste și bucurie!
/: Să-Ți găsești plăcerea-n ea,
chiar când trec prin lupta grea! :/
Dintr-o stare mai smerită
fie-mi jertfa zămislită,
/: și în duh și-n adevăr,
să trăiesc din tălpi la păr! :/
Doamne, dă-mi oricând din Tine
har să mă închin mai bine!
/: Închinarea-mi fie foc,
pentru Tine-n orice loc! :/