O pricină de laudă
eu pentru Tine vreau să fiu,
Stăpânul meu Atotputernic,
acum când trec acest pustiu!
Te laud, Te laud,
laudă Îţi cânt, laudă Îți cânt,
/: Dumnezeu și Tatăl meu Preasfânt! :/
O pricină de laudă
spre Tine, Tatăl meu Ceresc,
cântarea și trăirea-mi fie
pe orişiunde poposesc!
O pricină de laudă
să fie pentru Tine-oricând,
fiinţa mea, de-i zi ori noapte,
de-alerg voios ori lăcrimând!
O pricină de laudă
spre Tine-ntreg să fiu mereu,
şi azi și mâine și-n vecie,
Părinte, Dumnezeul meu!