Din Tine am, Părinte,
şi viaţa şi mişcarea;
în mine torni fierbinte
iubirea şi cântarea!
Eu Ţi le dărui Ţie,
senine şi-nmulţite,
să-Ţi facă bucurie,
cum ele-au fost menite!
Ajută-mi totdeauna
să nu-mi îngrop talanţii,
ci să rodeasc-ntruna,
prin Duhul Tău, spre alţii!
Să fie o lumină,
oricând spre veşnicie,
şi-o laudă deplină,
frumoasă, pentru Tine!
Prin darurile Tale
ce-mi copleşesc fiinţa,
să-Ţi-nalţ divina cale,
cu toată stăruinţa!
Cântarea şi iubirea
ne-nfrântă să-Ţi mărească,
Părinte, strălucirea,
şi lauda s-o crească!