Încă puţină, foarte puțină
vreme va mai fi
până când sfânta, dulcea lumină
ne va copleşi!
Isus e Lumina,
El vine curând,
s-aducă deplina
Răsplată, zburând!
Dreptul trăieşte sfânt, prin credinţă,
iar de dă 'napoi,
sufletu-Mi veșnic, mica-i fiinţă
n-o mai ţine-apoi!
Noi nu mai suntem dintre aceia
ce se-ntorc și pier,
ci, prin credinţă ţinem scânteia
dragostei de cer!