1. Din nălţimea milei Tale,
Doamne, pleacă-Te spre mine,
/: vezi că-s poticnit pe cale,
şi-ngropat între suspine! :/

2. Mărturia mi-e umbrită
cât m-apas-această stare,
/: de aceea-nalţ smerită
ruga mea spre-a Ta-ndurare! :/

3. Dă-mi o izbăvire plină,
ca s-alerg cu neoprire
/: pe cărarea de lumină
şi cu roduri în iubire! :/

4. Ţie să-Ţi fac bucurie,
azi trecând străin prin lume,
/: şi să port cu vrednicie,
Doamne, veşnicul Tău Nume! :/

I: Cântările Harului, volumul 10, cântarea 349