Un viitor
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 9  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 22/12/2023
    12345678910 0/10 X
1. Un viitor din alb și ceruri
ne-ai pregătit deplin, Isuse,
dar și-un prezent de adevăruri
din sfintele-Ţi Cuvinte spuse.

R: Un viitor, un viitor,
un viitor strălucitor
cu Tine-avem, cu Tine-avem,
cu Tine-avem, Isuse,
un viitor de har, strălucitor.

2. Un viitor întreg lumină
e-n dulcea Ta făgăduinţă,
dar și-un prezent de zi senină
avem de suntem în credinţă.

3. Un viitor în sărbătoare
vom moşteni pe veșnicie,
dar şi-un prezent în har şi soare
trăim cântând: mărire Ție!

4. Îţi mulţumim, că-n Tine toate
din plin le-avem și-acum și mâine,
cât mărginirea noastră poate,
Te lăudăm în veci, Stăpâne!

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 139


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 93
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni