1. A-mele căi sunt toate
naintea Ta mereu,
Tu îmi cunoști adâncul,
o, Dumnezeul meu!
De Faţa Ta vreodată
eu nu pot să m-ascund,
Tu-mi luminezi fiinţa
în tainicu-i afund.

2. De-aceea azi spre Tine,
prin rugăciune vin
smerit, în pocăinţă,
ca Ție să mă-nchin.
Te rog, pe înălţimea
sfinţeniei întreg
să mă ridici- și voia
cea una s-o-nţeleg!

3. Să nu mai pot cu gândul,
sau fapta să m-aplec
la cele de pe margini,
prin faţa lor când trec.
Ci drumul Tău-nainte
să-l ţin, spre slava Ta,
Cuvântul sfânt şi veşnic
curat să-l pot purta!

4. Mă odihnesc în harul
ce Tu mi l-ai adus,
din cerul slavei Tale,
prin Fiul Tău, Isus!
Şi-n cel ce-mi vei aduce,
nădăjduiesc deplin,
la sfânta Lui venire.
Să fii slăvit! Amin.

I: Cântările Harului, volumul 8, cântarea 366
- rugăciune -