Iubește-ți azi ogoru-nsămânțându-l
cu grâul adevărului curat,
trimite-ți fapta-n el, nu numai gândul,
să poat-aduce rodu-mbelșugat.
Lucrează, lucrează,
cât timp mai este încă zi,
veghează, veghează,
Isus curând va reveni.
Plivește-ți azi ogorul cu răbdare
de toată, toată buruiana rea,
ca necurmată binecuvântarea
să poată Dumnezeu deplin să-ți dea.
Veghează azi ogorul în trezie,
să nu-l prădeze hoții de pe drum,
să poți ajunge-n sfânta Veșnicie,
cu rodu-ntreg și ne-nnegrit de fum.