Cântecul mi-e floare
răsărit din soare,
să lumine plin,
pe câți merg și vin.
Cântecul mi-e stâncă
în furtună-adâncă,
/: să-ntăreasc-acum
pe câți merg pe drum. :/
Cântecul mi-e pară
din a păcii Țară.
Pace să le dea
la câți merg spre ea.
Cântecul mi-e luntre,
valuri să înfrunte.
/: Pe cei care pier,
să-i ducă spre cer. :/
Cântecul mi-e spadă
de-adevăr - să cadă
peste toți, din greu,
ajutor mereu.
Cântecul mi-e slavă
cu-a iubirii lavă,
/: înălțând frumos
pe Isus Hristos. :/