1. Când marea-nspumegată ridică valuri mari,
eu unde să-ndrept gândul, Isus, decât spre Ține!
Mă culc și-adorm în pace, căci Tu ești lângă mine.
Când sunt mai slab, cu Tine a-mele brațe-s tari.

2. Când bântuie afară amarnice furtuni
cu fulgere și tunet... și-s vremuri tot mai grele,
Tu liniște deplină dai locuinței mele,
și pacea Ta ce dulce în inimă mi-aduni.

3. În orice vreme-n Tine, eu ajutor găsesc,
căci marea și furtuna de Tine-s stăpânite,
și valurile toate de Tine-s potolite,
Ia sânul Tău, în pace, deplin mă odihnesc!

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 310.