1. Cu ochii îndreptați spre cerul frumuseții Tale,
Te caut, Doamne, printre nori și stele,
/: Tu ești plinirea visurilor mele,
și-a gândurilor pe a vieții cale! :/

2. În zorii dimineților, cu mintea-nviorată,
mi-ndrept privirile din nou spre Tine,
/: Te regăsesc în zările senine,
și-atunci eu mi-aflu pacea căutată! :/

3. Iar sub povara grea a oboselii-n negrul nopții,
mă odihnesc c-o tainică-ncântare,
/: căci Tu mi-ai dat a Ta răscumpărare,
și-ai frânt prin cruce-amarul bold al morții! :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 307.