Doamne Preaînalt ce sus în ceruri locuiești, Azi privirea Ta spre noi Ți-ndreaptă, Pace sfântă, binecuvântare să reverși, Peste-acei ce-n casa lor Te-așteaptă.
Refren 1
Câtă bucurie este-n părtășie, Atunci când se prezintă Dumnezeu, El e-nțelepciunea, El mustră furtuna, Cu El biruință-avem mereu.
Strofă 2
Ne mângâie astăzi, Doamne, cu prezența Ta, Fără Tine, Tată, nu ne ducem, Mergi 'naintea noastră, fii cu noi totdeauna, Vrem cu toții voia Ta s-o facem.
Strofă 3
Dragostea Ta, Doamne, peste noi mereu să lași, Chiar și-n clipele de grea-ncercare, Să croim cărarea dreaptă pentru-ai noștri-urmași, Lasă peste noi a Ta-ndurare.
Strofă 4
Calea noastră fie, Tată, sub privirea Ta, Ține-ne în brațul Tău, Stăpâne, Și-mpreună, toți în nori vrem a Te-ntâmpina, Când vei reveni, o, Sfinte Mire.

Refren 2
Câtă bucurie fi-va-n veșnicie, Unde locuiește Dumnezeu, C-o dorință sfântă ce spre cer ne-avântă, S-așteptăm venirea-I, tu și eu.
Strofă 1

1 / 1▲
1. Doamne Preaînalt ce sus în ceruri locuiești,
Azi privirea Ta spre noi Ți-ndreaptă,
Pace sfântă, binecuvântare să reverși,
Peste-acei ce-n casa lor Te-așteaptă.
R1: Câtă bucurie este-n părtășie,
Atunci când se prezintă Dumnezeu,
El e-nțelepciunea, El mustră furtuna,
Cu El biruință-avem mereu.
2. Ne mângâie astăzi, Doamne, cu prezența Ta,
Fără Tine, Tată, nu ne ducem,
Mergi 'naintea noastră, fii cu noi totdeauna,
Vrem cu toții voia Ta s-o facem.
3. Dragostea Ta, Doamne, peste noi mereu să lași,
Chiar și-n clipele de grea-ncercare,
Să croim cărarea dreaptă pentru-ai noștri-urmași,
Lasă peste noi a Ta-ndurare.
4. Calea noastră fie, Tată, sub privirea Ta,
Ține-ne în brațul Tău, Stăpâne,
Și-mpreună, toți în nori vrem a Te-ntâmpina,
Când vei reveni, o, Sfinte Mire.
R1: Câtă bucurie este-n părtășie,
Atunci când se prezintă Dumnezeu,
El e-nțelepciunea, El mustră furtuna,
Cu El biruință-avem mereu.
R2: Câtă bucurie fi-va-n veșnicie,
Unde locuiește Dumnezeu,
C-o dorință sfântă ce spre cer ne-avântă,
S-așteptăm venirea-I, tu și eu.