1. Mă-nchin cu fața în țărână
și mă cobor până la pământ,
Sunt doar un abur, o fărâmă,
dar Tu ești Dumnezeul Sfânt!

R1: O frunză sunt, un praf pe taler,
sunt ca un fum în fața Ta,
Dar ai găsit cu cale, Doamne,
să te cobori și-n viața mea,
Altarele-mi sunt dărâmate
și jertfa a-ncetat demult,
Cântările-s demult uitate-n
învălmășeală si tumult!

2. Zidurile mi-au fost surpate
iar porțile au ars de tot,
Vasele toate-au fost luate,
o, Doamne, simt că nu mai pot!

R2: Un bob de jar în spuza seacă
a mai rămas din focul sfânt,
Iar lacrimile mi-l îneacă,
o, nu îl stinge în pământ,
Ajută-mă la dres altarul
să ardă bobul meu de jar,
Cel care sunt să fie darul
adus ca jertfă pe altar.

3. Zidește-mi zidul dimprejuru-mi,
cetate tare Tu să-mi fii,
Să-mi fii Tu scutul meu de-apururi
și-n vremurile ce-or veni,

R3: Pe-altarul sfânt să nu se stingă
al dragostei foc niciodat'
Și-n viața mea să se aprindă
iubirea – darul minunat,
Credința și nădejdea noastră
să întrețină focul viu,
Iar dragostea să ne-nsoțească
pe drumul vieții prin pustiu

4. Mulți au altare dărâmate,
Isus le poate întări,
Dă-i bobul tău de jar azi, frate,
și nu îl stinge, nu-l feri,

R4: Arată-i ce-a rămas din tine,
din focul tău de altădat'
Și-atunci când lacrima îți vine,
se-aprinde focul minunat,
În cercetarea Lui preasfântă
te pune iarăși pe altar,
Iar harul Domnului te-avântă
și-ți dă al mântuirii har.