Psalmii 139:1 Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,
Psalmii 139:2 ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul.
Psalmii 139:3 Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele.
Psalmii 139:4 Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Psalmii 139:5 Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine.
Psalmii 139:6 O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.
Psalmii 139:7 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
Psalmii 139:8 Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.
Psalmii 139:9 Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
Psalmii 139:10 şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca.
Psalmii 139:11 Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”,
Psalmii 139:12 iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul, ca lumina.
Psalmii 139:13 Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
Psalmii 139:14 Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Psalmii 139:15 Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
Psalmii 139:16 Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Psalmii 139:17 Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!
Psalmii 139:18 Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
Psalmii 139:19 O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
Psalmii 139:20 Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
Psalmii 139:21 Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Psalmii 139:22 Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
Psalmii 139:23 Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
Psalmii 139:24 Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!
Strofă 1
Eu nu pot să fug, nu pot să m-ascund Orișiunde merg ești prezent și Tu. Ochiul Tău de foc, cunoaște tot, Tu cunoști chiar cel mai tainic gând.
Refren 1
/:Chiar la margine de mare de-aș fugi Mâna Ta și-acolo mă va călăuzi, Chiar și-n adâncimi de neguri de aș fi Ochiul Tău de foc mă va zări :/
Strofă 2
Gândul Tău preasfânt este nepătruns Tu mă cercetezi de-aproape mă cunoști. Tu mă-nviorezi, la izvor mă duci, Tu m-ai întocmit și viață-n mine-ai pus.
Refren 1
Chiar la margine de mare de-aș fugi Mâna Ta și-acolo mă va călăuzi, Chiar și-n adâncimi de neguri de aș fi Ochiul Tău de foc mă va zări.
Refren 2
De m-aș pierde-n înălțimea cerului Aș vedea întreaga slavă a raiului, Chiar și-n locuința morților de-aș fi Ochiul Tău de foc mă va zări.
Cor

1 / 1▲
1. Eu nu pot să fug, nu pot să m-ascund
Orișiunde merg ești prezent și Tu.
Ochiul Tău de foc, cunoaște tot,
Tu cunoști chiar cel mai tainic gând.
R1: /:Chiar la margine de mare de-aș fugi
Mâna Ta și-acolo mă va călăuzi,
Chiar și-n adâncimi de neguri de aș fi
Ochiul Tău de foc mă va zări :/
2. Gândul Tău preasfânt este nepătruns
Tu mă cercetezi de-aproape mă cunoști.
Tu mă-nviorezi, la izvor mă duci,
Tu m-ai întocmit și viață-n mine-ai pus.
R1: Chiar la margine de mare de-aș fugi
Mâna Ta și-acolo mă va călăuzi,
Chiar și-n adâncimi de neguri de aș fi
Ochiul Tău de foc mă va zări.
R2: De m-aș pierde-n înălțimea cerului
Aș vedea întreaga slavă a raiului,
Chiar și-n locuința morților de-aș fi
Ochiul Tău de foc mă va zări.
C: Eu nu pot să fug, nu pot să m-ascund
Orișiunde merg ești prezent și Tu.
Ochiul Tău de foc, cunoaște tot,
Tu cunoști chiar cel mai tainic gând.