1. Când simți a bucuriei boare,
că-ți mângâie ființa toată,
/: să știi că-i numai harul, care
coboară lin și de-astă dată. :/

2. Când întărit ești în nădejde,
când râvna sfântă te cuprinde,
/: și nu-ți mai pasă de primejdie,
e numai harul ce te-aprinde. :/

3. Când biruiești orice ispită,
când crengile de roade-s pline,
/: când inima ți-e liniștită,
e harul ce lucrează-n tine. :/

4. Când adevăru-și face cale,
cu minunata lui lumină,
în tainițele vieții tale,
e mâna harului divină.

5. Căci n-ai nimic, nimic din tine
în tot ce ești și te-nconjoară;
/: Tot binele de Sus îți vine,
e harul Domnului comoară. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 371.