1. Nici o desfătare-n lume
nu-i scutită de-ntristare,
pe pământ orice mărire
și-avuție-i trecătoare.
Toate-s mai neputincioase
decât umbra care trece,
mai deșarte decât visul
care-o clipă se petrece.

R: /:Numai slava :/ lui Isus
/: este fără :/ de apus
/: și-ndulcirea :/ Fetei Lui
ține-n veacul veacului.

2. Sunt deșertăciune toate
cele omenești de-acum,
amăgiri și fum sunt câte
nu luăm pe-al morții drum.
Nu luăm cu noi averea,
nici mărirea - toate pier.
Numai faptele credinței
ne-nsoțesc mergând spre cer.

3. Suflete ce vrei lumina,
vino pân-o poți afla;
umblă după mântuire
câtă vreme-o poți avea,
căci când vine ceasul morții
dacă n-o cauți cât ești viu,
vei dori-o, vei striga-o,
dar atunci va fi târziu.

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 347.
Autor text: Traian Dorz.