Când inima mi-e tristă
Autor: Camelia Gutu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Emilia1286 in 31/08/2023
    12345678910 0/10 X
1. Când inima mi-e tristă și-am lacrimi pe obraz
Și n-am la cine merge, să-i spun al meu necaz
Căci nimenea nu poate, oricât de mult ar vrea
Nici prietenii, nici frații și nici chiar mama mea
Nimeni nu mă-nțelege, așa cum o faci Tu
Când stăm noi doi de vorbă, îmi mângâi sufletul.

2. Când stau Isus cu Tine și suntem doar noi doi
Îmi este atât de bine, când lacrimi curg șuvoi.
La poala crucii Tale îmi vărs amarul meu
În Tine mi-e nădejdea, căci Tu ești Dumnezeu
Nici unde nu-i mai bine, că-n brațul Tău de Domn
Acolo caut scăpare, eu nu caut la om.

3. Am căutat la oameni n-au putut face nimic
Degeaba am așteptat ajutorul n-a venit
Ce poate face omul? omu-i neputincios!
Singurul care poate, e Isus Hristos!
Căci nimeni nu cunoaște, mai bine inima mea
Decât Tatăl din ceruri, El locuiește-n ea.

4. Acolo-n odăiță, cu Domnul meu cel bun
Prin Duhul sfânt, El îmi dă puteri să merg pe drum…
/: Primesc puteri divine, primesc puteri de sus
Mi le trimite Tatăl, mi le-aduce Isus
Și cu puterea aceasta, ce-i de la Duhul Sfânt
Biruitor prin toate, trec pe acest Pământ: \


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 180
Opțiuni