Firul sfânt al rugăciunii să mă ţină necurmat, mai legat de Tine, Doamne, ca să pot trăi curat. Întăreşte-mi-l, Tu, zilnic cu nemărginitu-Ţi har, să nu treacă nici o clipă nesfârşită şi-n zadar.
Strofă 2
Focul sfânt al rugăciunii mai aprins să-l am mereu, ca să mistuiască-ntreagă jertfa sufletului meu. Toarnă-i Tu, Isuse, Doamne, untdelemnul Tău sfinţit, ca să ardă-n vâlvătaie nemaistins pân-la sfârşit.
Strofă 3
Râul sfânt al rugăciunii să-mi conducă pe deplin, fără tihnă, luntrea vieţii spre Limanul cel divin. Creşte-l Tu, Isuse-ntruna până-n ceasul de apoi, să nu pot să ies vreodată din sfinţitul lui şuvoi.
Strofă 4
Vreau, prin rugăciune, pururi să mă 'nalţ de pe pământ, ca să fiu În strălumina tainei Locului Preasfânt. Şi de-acolo să-mi dai, Doamne, haruri noi şi noi puteri, să pot împlini cu râvnă, slujba sfintei Tale vreri.
Strofă 1

1 / 1▲
1. Firul sfânt al rugăciunii
să mă ţină necurmat,
mai legat de Tine, Doamne,
ca să pot trăi curat.
Întăreşte-mi-l, Tu, zilnic
cu nemărginitu-Ţi har,
să nu treacă nici o clipă
nesfârşită şi-n zadar.
2. Focul sfânt al rugăciunii
mai aprins să-l am mereu,
ca să mistuiască-ntreagă
jertfa sufletului meu.
Toarnă-i Tu, Isuse, Doamne,
untdelemnul Tău sfinţit,
ca să ardă-n vâlvătaie
nemaistins pân-la sfârşit.
3. Râul sfânt al rugăciunii
să-mi conducă pe deplin,
fără tihnă, luntrea vieţii
spre Limanul cel divin.
Creşte-l Tu, Isuse-ntruna
până-n ceasul de apoi,
să nu pot să ies vreodată
din sfinţitul lui şuvoi.
4. Vreau, prin rugăciune, pururi
să mă 'nalţ de pe pământ,
ca să fiu În strălumina
tainei Locului Preasfânt.
Şi de-acolo să-mi dai, Doamne,
haruri noi şi noi puteri,
să pot împlini cu râvnă,
slujba sfintei Tale vreri.