De prin literele mici
ale Cărții sfințitoare,
/: Doamne, noi, copiii știm
cât ești Tu de Sfânt și Mare. :/
Cartea Ta ne-nvață cum
ai născut prin Tine viața,
/: și luminii, prin Cuvânt,
i-ai descoperit, Tu, fața. :/
Tot în Carte Ta citim
despre jertfa de pe cruce.
/: Dacă credem cum e scris,
mântuire ne aduce. :/
Printre litere pitici
uriași găsim cât cerul:
/: uriaș e harul sfânt,
uriaș e adevărul. :/
Minunată-i Cartea Ta,
Dumnezeul nostru mare,
/: noi, copiii, pentru ea,
Îți dăm slavă și-nchinare! :/