Cucurigu, cucurigu! A cântat cocoșul rar
iară Petru cel cu vina s-a trezit și-a plâns cu-amar.
Cucurigu, cucurigu! Cugetul cu glasul mut,
ne trezește, ca pe Petru, când în vină am căzut.
Să nu-i amuțim noi glasul, prin păcatul repetat,
căci atunci cocoșul nostru se oprește din cântat.
Ci spre Domnul, cu căință ca și Petru să venim
El ne iartă și ne-ndeamnă curăția s-o păzim, ascultarea s-o-mplinim.