Strofă 1
Te vreau statornic lângă Mine
Te vreau pe stâncă să rămâi
Să n-asculți șoaptele străine
Să nu-ți pierzi dragostea dintâi.
Refren 1
/:Și peste tot ce Eu ți-am dat
Îmbracă haina umilinței
Rămâi pe stâncă și veghează
Rămâi pe apele credinței :/
Strofă 2
Rămâi statornic lângă mine
Chiar dacă vânturile bat
Chiar dacă norii întristării
Seninul cerului ți-au luat.
Refren 2
/:Și bucuria-și are-o vreme
Și plânsu-și are vremea lui
Să n-asculți șoaptele străine
Să nu-ți pierzi dragostea dintâi. :/
Strofă 3
Rămâi statornic lângă Mine
Chiar dacă mulți m-au părăsit
Nu-ți îngropa și tu talantul
Chiar dacă ai de suferit.
Refren 3
/:Și peste tot ce Eu ți-am dat
îmbracă haina umilinței
Rămâi pe stâncă și veghează
Rămâi pe apele credinței :/
Strofă 4
Rămâi statornic lângă Mine
Rămâi și nu te-ngrijora
Rămâi pe apele credinței
Căci Eu conduc viața ta.
Refren 4
/:Rămâi pe apele credinței
Curând vedea-vei slava Mea
Căci Eu sunt Soarele dreptății
Și Eu sunt izbăvirea ta. :/