1. N-alerga la oameni cu al tău necaz
Când îți curg în taină lacrimi pe obraz
/: N-alerga la oameni cu necazul tău
Spune-a ta durere doar lui Dumnezeu :/
2. Nu căuta la prieteni să-ți găsești alin
Cel ce vede totul știe-al tău suspin
/: N-alerga la oameni după ajutor
Că în lumea asta omu'i trecător :/
3. Nu-ți deschide frate inima oricui
Vino cu povara azi la crucea Lui
/: Pentru tine Domnul viața El Și-a dat
Ca să fii tu astăzi de păcat iertat :/
4. Dumnezeu cunoaște suferința ta
Cel ce face rana poate vindeca
/: Chiar de n-ai pe nimeni lângă patul tău
Vindecarea vine de la Dumnezeu
Luptă-te întruna până la sfârșit
Nu e mult și-odată fi-vei răsplătit :/