Cu adevărat să fie locu-acesta un Betel,
Unde omul să găsească pe Isus Emanuel,
O cerească armonie unde frații au un țel
De-a trăi-n neprihănire și-n iubire toți la fel?
Nu forme sau programe
Lipsite de-al Său har,
Căci doar așa ne-alegem
C-o trudă în zadar.
Nu un loc de ne'nțelegeri sau de multele jigniri,
Ci un loc de rugăciune cu sfinte descoperiri.
Pacea Domnului să fie revărsată prin Duh Sfânt,
Păcătosul să'nțeleagă că e Domnul pe pământ.
Casa-aceasta să rămână un izvor de bucurii,
Oamenii aici să afle calea înspre veșnicii.
Să vestiți de-aici Cuvântul cu puterea Cerului,
Ca să știe tot pământul că e Casa Domnului!
Ținta voastră să rămână mântuirea celor mulți,
Care vin din lumea mare și-n păcate sunt pierduți.
Să rămână adunarea loc de sfinte părtășii
Și o oază de lumină pentru-acei făr’ bucurii!