1. Nu cu truda mea arzândă
Îmi voi câștiga vreodată,
Din păcate și din moarte,
Mântuirea minunată.
Ci, prin Harul Tău, Isuse,
Dat prin jertfă și iubire,
Sunt primit, pentru vecie,
În deplina-Ți mântuire.

2. Nu prin iscusința-mi trează
Pot pătrunde-n taine sfinte,
Nici spre adevărul veșnic,
Prin ce-s eu, pășesc nainte,
Ci prin Duhul Tău, ce-ntruna
Mă conduce și-mi lucrează
Mintea nouă spre lumina
Care nu mai înserează.

3. Nu prin dragostea-mi firească
Pot iubi pe orișicine,
Sau mânat de bunătatea-mi,
Fac adevăratul bine.
Ci prin Tine, scump Isuse,
Prin iubirea Ta divină,
Ce mi-o torni în suflet zilnic,
Tot mai dulce și mai plină.

4. Nu prin sârguința-mi mare,
Sau prin forță, sau prin vrere,
Pot să biruiesc în luptă,
Fără teamă de cădere,
Ci prin sfânta Ta prezență,
Tot mai vie si simțită,
Trec cu bine peste toate,
Spre-o-mplinire fericită.

5. Tu-mi ești Mântuirea-ntreagă,
Tu-mi ești Sfânta-nțelepciune,
Tu-mi ești Dragostea fierbinte,
Tu-mi ești TOT - cât nu pot spune.
Slavă Ție, scump Isuse,
Pentru tot ce-mi ești Tu, mie;
Slavă, slavă și-nchinare,
Ți-aduc azi și-n veșnicie!

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 310.