Psalmii 23:1 Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
Psalmii 23:2 El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;
Psalmii 23:3 îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său.
Psalmii 23:4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Psalmii 23:5 Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el.
Psalmii 23:6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.
Strofă 1
Domnul e Păstorul meu, Lipsă nu voi duce, El mă paște'n verzi pășuni, Și-mi dă apă dulce /: La izvoare de odihnă Și la apă dulce. :/
Strofă 2
Sufletu-mi înviorează, Cu povețe bune, Pe căi drepte El mă poartă, Pentru scumpu-I nume. /: Pentru slava Lui cea mare, Pentru scumpu-I nume. :/
Strofă 3
Chiar de-ar fi sa trec prin valea morții, nu m-aș teme Cu toiagul Tău mă mângâi, Doamne-n orice vreme. /: Cu toiagul și nuiaua, Doamne-n orice vreme. :/
Strofă 4
Îmi pui masa'n fața celor Ce mă văd cu ură, Îmi ungi capul, și paharu-i Plin peste măsură. /: Da, paharul meu, O, Doamne-i Plin peste măsură. :/
Strofă 5
Fericirea și'ndurarea Vor fi-n veci cu mine, Și voi sta în casa sfântă, Doamne, lângă Tine. /: Până la sfârșitul vieții, Doamne, lângă Tine. :/

1 / 1▲
1. Domnul e Păstorul meu,
Lipsă nu voi duce,
El mă paște'n verzi pășuni,
Și-mi dă apă dulce
/: La izvoare de odihnă
Și la apă dulce. :/
2. Sufletu-mi înviorează,
Cu povețe bune,
Pe căi drepte El mă poartă,
Pentru scumpu-I nume.
/: Pentru slava Lui cea mare,
Pentru scumpu-I nume. :/
3. Chiar de-ar fi sa trec prin valea
morții, nu m-aș teme
Cu toiagul Tău mă mângâi,
Doamne-n orice vreme.
/: Cu toiagul și nuiaua,
Doamne-n orice vreme. :/
4. Îmi pui masa'n fața celor
Ce mă văd cu ură,
Îmi ungi capul, și paharu-i
Plin peste măsură.
/: Da, paharul meu, O, Doamne-i
Plin peste măsură. :/
5. Fericirea și'ndurarea
Vor fi-n veci cu mine,
Și voi sta în casa sfântă,
Doamne, lângă Tine.
/: Până la sfârșitul vieții,
Doamne, lângă Tine. :/
Eclesiastul 11:9Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată.