5. Asa da, dar nu așa! – 1 Regi 15:9-24
Autor: Daniel Branzai  |  Album: Lecții din Arhivele Regale – studii în cărțile Regi și Cronici  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de MihailCiprianMuresan in 01/11/2012
    12345678910 0/10 X

Arhivele regale – 5. Asa da, dar nu așa! – 1 Regi 15:9-24

Motto: Uitați-vă la sfârșitul felului lor de viețuire“

Regele Asa, și el descendent din Solomon, a avut o domnie îndelungată la Ierusalim, patruzeci și unu de ani, fiind astfel contemporan cu nu mai puțin de șase regi din Regatul de Nord: Nadab, Baeșa, Ela, Zimri, Omri și Ahab:

„În al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească peste Iuda Asa. El a domnit patruzeci şi unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Maaca, fata lui Abisalom“ (1 Regi 15:9-10).

Aplicându-i comparația cu David, verdictul dat în privința domniei lui a fost relativ bun:

„Asa a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David. A scos din ţară pe sodomiţi, şi a îndepărtat toţi idolii pe cari-i făcuseră părinţii lui. Şi chiar pe mama sa Maaca n-a mai lăsat-o să fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astarteei. Asa i-a sfărâmat idolul, şi l-a ars în pârâul Chedron“ (1 Regi 15:11-13).

Dacă Roboam a fost un împărat rău, Abia a fost unul bun, iar acest Asa a încercat pentru o vreme să fie un mare reformator al vieții duhovnicești din Regatul de Sud. Din păcate, biruitor nu este cel ce începe în forță, ci acela care termină în putere. Reforma nu înseamnă neapărat „renaștere“. Despre Asa putem spune doar că a început-o bine, dar n-a sfârșit-o așa cum se cuvenea.

Din compararea textului din cartea Regi cu acela din cartea Cronici se vede clar că autorul celei dintâi alege să treacă cu vederea amănunte din primii 35 de ani de domnie ai lui Asa, consemnând doar evenimentele triste care i-au marcat sfârșitul. Oare de ce?

Răspunsul la întrebare face parte din categoria maximei „Mai mult face sfârșitul unui lucru decât începutul lui!“ din cartea Eclesiastului ( ). Un început bun nu garantează și un sfârșit pe măsură.

Greșeala mare a lui Asa este de ordin duhovnicesc și s-a materializat în lipsa de încredere. Asa n-a clădit pe credincioșia lui Dumnezeu. Experiențele lui cu puterea și protecția divină n-au reușit să clădească în el un caracter statornic. După ce a învins o oaste de un milion de oameni, Asa s-a temut de Baeșa și s-a sprijinit pe ajutorul lui Ben Hadad, împăratul Siriei.

1. Asa a avut un început bun.  Iată cum descrie cartea Cronici foarte promițătorul debut al domniei lui Asa:

„Asa a făcut ce este bine şi plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său. A îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti şi a tăiat Astarteele. A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi să împlinească legea şi poruncile. A îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile şi stâlpii închinaţi soarelui. Şi împărăţia a avut pace supt el. A zidit cetăţi întărite în Iuda; căci ţara a fost liniştită, şi împotriva lui n-a fost război în anii aceia, pentru că Domnul i-a dat odihnă. El a zis lui Iuda: ,,Să zidim aceste cetăţi, şi să le înconjurăm cu ziduri, cu turnuri, cu porţi şi cu zăvoare; ţara este încă a noastră, căci am căutat pe Domnul, Dumnezeul nostru. L-am căutat, şi El ne-a dat odihnă de toate părţile.“ Au zidit dar, şi au izbutit. Asa avea o oştire de trei sute de mii de oameni din Iuda, care purtau scut şi suliţă, şi două sute optzeci de mii din Beniamin, care purtau scut şi trăgeau cu arcul, toţi oameni viteji“ (2 Cronici 14:2-8).

2. Asa a primit de la Dumnezeu răsplata unei mari biruințe.  Dimensiunile ei sunt nemaintâlnite în istoria lui Israel. Ca un nor de lăcuste devoratoare, o armată imensă din Africa a invadat podul de pământ care o leagă de continentul asiatic. Etiopia a migrat parcă spre nord, în căutarea unor teritorii mai prielnice peste care să-și răspândească puterea imperială:

„Zerah, Etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de cară, şi a înaintat până la Mareşa. Asa a mers înaintea lui, şi s-au înşiruit de bătaie în valea Ţefata, lângă Mareşa“ (2 Cronici 14:9-10).

Privită prin prisma felului în care este relatată, invazia africană a fost considerată de Dumnezeu un atentat la împlinirea planului mesianic și pedepsită cu severitate. Autorul este foarte atent să ne spună că Dumnezeu însuși S-a implicat în această bătălie:

„Asa a chemat pe Domnul, Dumnezeul lui, şi a zis: ,,Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim, şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!“ Domnul a lovit pe Etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda, şi Etiopienii au luat-o la fugă. Asa şi poporul care era cu el i-a urmărit până la Gherar, şi Etiopienii au căzut fără să-şi poată scăpa viaţa, căci au fost nimiciţi de Domnul şi de oştirea Lui. Asa şi poporul lui au făcut o pradă mare; au bătut toate cetăţile din împrejurimile Gherarului, căci groaza Domnului căzuse peste ele, şi au jăfuit toate cetăţile, a căror pradă era mare. Au lovit şi corturile turmelor, şi au luat cu ei o mare mulţime de oi şi de cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim“ (2 Cronici 14: 11-15).

Ce cuvinte frumoase și pline de înțeles a folosit Asa: „Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!“ Este clar că acest om pricepuse miza foarte mare a momentului. Iar Dumnezeu S-a grăbit să-l răsplătească cu un mesaj de revelație suplimentară și de îndemn la încredere:

„Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded, şi Azaria s-a dus înaintea lui Asa, şi i-a zis: ,,Ascultaţi-mă, Asa, şi tot Iuda şi Beniamin! Domnul este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi. Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţe pe oameni, şi fără lege. Dar în mijlocul strâmtorării lor s-au întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel, L-au căutat, şi L-au găsit. În vremile acelea, nu era linişte pentru cei ce se duceau şi veneau, căci erau mari turburări printre toţi locuitorii ţării; un popor se bătea împotriva altui popor, o cetate împotriva altei cetăţi, pentru că Dumnezeu le tulbura cu tot felul de strâmtorări: voi dar, întăriţi-vă, şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată“ (2 Cronici 15:1-7).

3. Asa  afost o vreme un reformator plin de râvnă.  Mișcat de mesajul profetic primit din partea lui Dumnezeu, Asa a devenit un lider al celor ce s-au hotărât să rămână lângă Domnul. S-au grăbit să vină la el și adevărații credincioși din semințiile din nord, dezgustate de panta idolatră periculoasă pe care apucase Ieroboam:

„După ce a auzit aceste cuvinte şi proorocia lui Oded, proorocul, Asa s-a întărit şi a îndepărtat urâciunile din toată ţara lui Iuda şi Beniamin şi din cetăţile pe cari le luase în muntele lui Efraim, şi a înnoit altarul Domnului care era înaintea pridvorului Domnului. A strâns pe tot Iuda şi Beniamin, şi pe cei din Efraim, din Manase şi din Simeon, cari locuiau printre ei, căci un mare număr dintre oamenii lui Israel au trecut la el când au văzut că Domnul, Dumnezeul lui, era cu el“ (2 Cronici 15:8-9).

Timp de treizeci și cinci de ani, Asa a făcut ce este bine și a sărbătorit credința și binecuvântările Domnului:

„S-au adunat la Ierusalim în luna a treia a anului al cincisprezecelea al domniei lui Asa. În ziua aceasta, au jertfit Domnului, din prada pe care o aduseseră: şapte sute de boi şi şapte mii de oi. Au făcut legământ să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, din toată inima şi din tot sufletul lor; şi oricine nu căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia omorât, fie mic fie mare, fie bărbat fie femeie. Au jurat credinţă Domnului, cu glas tare, cu strigăte de bucurie, şi cu sunet de trâmbiţe şi de buciume; tot Iuda s-a bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor, căutaseră pe Domnul de bună voia lor, şi-L găsiseră. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur“ (2 Cronici 15:10-15).

Reformele lui Asa au început din casa lui, regele căutând să se dea exemplu întregii națiuni. Nu toți l-au urmat până la capăt în devoțiunea lui, dar Asa a făcut ceea ce depindea de el ca poporul să fie închinat Domnului. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a răsplătit cu o vreme de pace și prosperitate:

„Împăratul Asa n-a lăsat nici chiar pe mamă-sa Maaca să mai fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astartei. Asa i-a dărâmat idolul, pe care l-a făcut praf, şi l-a ars lângă pârâul Chedron. Dar înălţimile tot n-au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui. A pus în Casa lui Dumnezeu lucrurile închinate Domnului de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase. N-a fost nici un război până la al treizeci şi cincilea an al domniei lui Asa“ (2 Cronici 15:16-19).

4. Asa a schiopătat la sfârșitul vieții.  Faptul că mulți din evreii celor zece seminții nordice se strămutau lângă Asa, în Regatul de Sud, l-a făcut pe Baeșa, regele de acolo, să-l urască, să-l așeze pe picior de război și să-l facă să închidă toate trecătorile dintrecele două regate:

„Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor. Baeşa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să împiedece pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre“ (1 Regi 15:16-17).

Speriat de amenințările lui Baeșa, Asa a făcut cea mai mare prostie posibilă, a alergat la ajutorul împăratul Siriei. În loc să alerge la Dumnezeu, Asa a alergat la oameni. Cel căruia Dumnezeu îi dăduse biruința asupra hoardelor africane, s-a pierdut cu firea în fața răutății fraților lui din celălalt regat. Asa a luat belșugul dăruit de Domnul și adunat în Casa Domnului și l-a dat, de bună voie, unui păgân! Necredincios până la ilaritate, Asa s-a aliat cu străinii ca să lupte împotriva fraților lui evrei:

„Asa a luat tot argintul şi tot aurul cari rămăseseră în vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului, şi le-a pus în mâinile slujitorilor lui, pe care i-a trimes la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Împăratul Asa a trimes să-i spună: ,,Să fie un legământ între mine şi tine, cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimet un dar în argint şi în aur. Du-te, rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.“ Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimes pe căpeteniile oştirii lui împotriva cetăţilor lui Israel, şi au pustiit Iionul, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chinerotul, şi toată ţara lui Neftali. Când a auzit Baeşa lucrul acesta, a încetat să mai întărească Rama, şi s-a întors la Tirţa“ (1 Regi 15:18-21).

Aparent, Asa a reușit! Dar cu ce preț? Străin de aliatul său din ceruri, Asa s-a dovedit un strateg dibace, dar un credincios nestatornic. Profitul lui imediat a fost real, dar pierderile pe termen lung au fost incomensurabile:

„Împăratul Asa a chemat pe tot Iuda, fără să lase la o parte pe cineva, şi au ridicat pietrele şi lemnul pe care-l întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei; şi împăratul Asa
le-a întrebuinţat la întărirea Ghebei lui Beniamin şi Miţpei“ (1 Regi 15:22).

Dumnezeu și-a trimis profetul la regele care uitase și de existența Sa și de ajutorul  Său care „nu lipsește niciodată în vremuri de necaz“:

„În vremea aceea, Hanani, văzătorul, s-a dus la Asa, împăratul lui Iuda, şi i-a zis: ,,Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, şi nu te-ai sprijinit pe Domnul, Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale. Etiopienii şi Libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulţime de cară şi călăreţi? Şi totuşi Domnul i-a dat în mâinile tale, pentru că te sprijinisei pe El. Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie“ (2 Cron. 16:7-9).

Mustrarea divină își găsește ecoul în cuvintele dojenitoare spuse de Domnul Isus ucenicilor:

„Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?“ El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!“ Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare. Apoi le-a zis: ,,Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?“ (Marcu 4:38-40).

În examinarea divină, reformatorul Asa uitase să-și reformeze propria lui inimă. Probabil că acesta a fost și motivul pentru care cei din țară nu l-au urmat până la capăt în înlăturarea „înălțimilor“ din țară. Asa a lucrat ca un nebun. Dar pățania lui ne dă ocazia să cunoaștem una din cele mai mari și mai scumpe promisiuni rostite vreodată de Dumnezeu. Ea i-a îmbărbătat pe nenumărați oameni ai lui Dumnezeu din toate secolele. O putem citi și noi cu atenție. Ne putem baza întreaga viața pe ea, iar cei care o vom face vom face „mari isprăvi“ cu Dumnezeul nostru:

„Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui“ (2 Cron. 16:9).

Asa s-a frânt și credința lui nu l-a dus până la capăt. Orgolios și deja putred de mândrie, el n-a primit mustrarea divină și nu s-a pocăit. Răzvrătirea lui l-a făcut să-l trateze rău pe solul profetic și să se poarte cum nu trebuia cu copiii lui Dumnezeu. Din cauza decăderii din ultimii lui șase ani de domnie, Asa n-a mai fost o binecuvântare pentru popor:

„Asa s-a mâniat pe văzător, şi l-a pus la închisoare, pentru că era înfuriat împotriva lui. Tot în acelaşi timp Asa a apăsat şi pe unii din popor“ (2 Cron. 16:10).

Asa a fost un om care a început-o bine și a terminat-o prost. Așa cum sugerează și textul, viața lui s-a împărțit în două părți distincte. Din păcate, cea de la urmă a fost și cea rea:

„Faptele lui Asa, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel“ (2 Cron. 16:11).

Vai de cel ce nu se smerește sub mustrarea lui Dumnezeu! Cu împietrirea inimii lui, el își adună o și mai mare pedeapsă:

„În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, Asa s-a îmbolnăvit de picioare aşa încât avea mari dureri; chiar în timpul boalei lui, n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doftori“ (2 Cron. 16:12).

Toate mustrările au fost în zadar. Asa a murit supărat pe totul și pe toate, abia târându-și picioarele. A fost încă un exemplu de „justiție poetică“ aplicată de Dumnezeu. „S-a îmbolnăvit de picioare“ pentru că „umblarea lui cu Dumnezeu“ a ajuns foarte deficitară. Cât de mare trebuie să fi fost schiopătarea lui în credință, dacă nici măcar sub pedeapsa bolii nu s-a întors să umble cu Dumnezeu, ci a „alergat“ la oameni! Asa a murit și a fost pus într-un mormânt plin de mirodenii, dar felul în care a sfârșit-o a lăsat o duhoare neplăcută în urma lui. Mirosurile plăcute de deasupra nu pot să ascundă până astăzi damful de fire pământească ce i-a caracterizat ultima parte a vieții:

„Asa a adormit cu părinţii săi, şi a murit în al patruzeci şi unulea an al domniei lui;
l-au îngropat în mormântul pe care şi-l săpase în cetatea lui David. L-au culcat pe un pat pe care-l umpluseră cu mirodenii, şi mirosuri pregătite după meşteşugul celui ce pregăteşte mirul, şi au ars în cinstea lui foarte multe mirodenii“ (2 Cron. 16:13-14).

Dacă ești ispitit să uiți de toate experiențele tale frumoase de până acum și mergi să cauți ajutor la oameni, în loc să alergi la Dumnezeul izbăvirilor, adu-ți aminte de cuvintele lui Pavel:

„Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?“ (Rom. 8:31-32).

Va urma.

Sursa: http://barzilaiendan.wordpress.com/

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 753
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni