15. Iosafat o lecție pentru copiii robiei – 1 Regi 22; 2 Cron. 17-20
Autor: Daniel Branzai  |  Album: Lecții din Arhivele Regale – studii în cărțile Regi și Cronici  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de MihailCiprianMuresan in 07/11/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Arhivele regale – 15. Iosafat o lecție pentru copiii robiei – 1 Regi 22; 2 Cron. 17-20

În personalitatea acestui împărat există trei aspecte diferite și puțin contradicorii. Putem vorbi de „Iosafat – Reformatorul“, „Iosafat-Aventurierul“ și „Iosafat – Ascultătorul“.

Numele lui Iosafat se traduce prin „Dumnezeu a judecat“, iar viața lui ne arată cât de adevărată este zicala: „Bine faci, bine găsești. Rău faci, rău găsești. După faptă și răsplată“.

Iosafat este omul care a vrut bine și a făcut bine, dar nu destul și nu întotdeauna. El este cel dintâi din numărul celor opt regi ai lui Iuda care au încercat o mișcare de reformă pentru revenirea la statutul pe care evreii l-au avut sub David și Solomon.

Fiecare om vrea să-și păstreze sau să-și recapete puterea din tinerețe, fiecare națiune jinduiește să-și recapete maximum de teritoriu sau putere pe care l-a avut vreodată. Fiecare rege din Israel a urmărit să refacă ceva din slava și puterea pe care a avut-o împărăția pe vremea lui David și Solomon.

Acesta este motivul multora din activitățile celor opt regi reformatori dintre care acest Iosafat este cel dintâi. Iosafat, fiu al lui Asa, a fost cel de al șaselea rege al lui Iuda, cel de al patrulea după despărțirea de după Solomon:

„Iosafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda, în al patrulea an al lui Ahab, împăratul lui Israel. Iosafat era de treizeci şi cinci de ani când s-a făcut împărat, şi a domnit douăzeci şi cinci de ani la Ierusalim (n.a.- aproximativ 873-849 î.Ch). Mamă-sa se numea Azuba, fata lui Şilhi. El a umblat în toată calea tatălui său Asa, şi nu s-a abătut deloc dela ea, făcând ce este plăcut înaintea Domnului. Numai că înălţimile
n-au fost îndepărtate: poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi“ (1 Regi 22:41-43).

Domnia lui Iosafat a fost contemporană, parțial sau în totalitate, cu Omri, Ahab, Ahazia și Ioram, împărați în Israel, concomitent cu activitatea profeților Ilie și Elisei.

Iosafat a început să domnească peste Iuda trei ani ca și coregent cu tatăl său Asa (873-870 î.Ch.). După moartea lui Asa, Iosafat a domnit singur încă șaptesprezece ani (870-853 î.Ch.), încheind apoi domnia cu o coregență de opt ani alături de fiul său Ioram (853-848 î.Ch.).

Iosafat – reformatorul

Preocupată mai mult să arate decăderea națiunii și cauzele care au dus la pedepsirea ei prin robia babiloniană, cartea 1 Regi vorbește foarte puțin despre acest împărat relativ bun, dar vorbește foarte pe larg despre activitatea profetului Ilie, ridicat și trimis de Dumnezeu între evrei pentru a-i aduce înapoi la Iehova. Cartea Cronicilor, care se adresează celor întorși acasă după robia babiloniană, este mult mai darnică cu Ieroboam, făcându-l un exemplu demn de urmat pentru neîncercații „copiii ai robiei“. Relatarea faptelor lui acoperă un spațiu mare în cartea a doua a Cronicilor, de la capitolul 17:1 la capitolul 20:37.  Istoricul Flavius Iosif ne spune că Iosafat a fost înmormântat cu mare fală și cinste la Ierusalim „pentru că a căutat să calce pe urmele strămoșului său David“.

Iată câteva domenii în care ni se spune că Iosafat a căutat să urmeze exemplul lui David:

  1. 1.    Politica religioasă

Domnia lui Iosafat a fost plină de fervoare religioasă. Dincolo de măsurile reformatoare a fost inima acestui om, plin de reverență și de smerenie înaintea Împăratului cerurilor.

„Domnul a fost cu Iosafat, pentrucă a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David, şi n-a căutat pe Baali;  căci a alergat la Dumnezeul tatălui său, şi a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel“ (2 Cronici 17:3-4).

Primii ani de domnie au fost și cei mai buni ai ai săi:

„Domnul a întărit domnia în mâinile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Şi a avut o mulţime de bogăţii şi slavă. Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului, şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii“ (2 Cronici 17:5-6).

Ca și David, Iosafat a avut o pasiune pentru educarea poporului. El nu s-a mulțumit ca poporul să împlinească formele religioase, ci a vrut ca oamenii să pătrundă sensul și semnificația lor duhovnicească:

„În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel şi Mica, să se ducă să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda. A trimes cu ei pe Leviţii Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia şi Tob-Adonia, Leviţi, şi pe preoţii Elişama şi Ioram. Ei au învăţat pe oameni în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului. Au străbătut toate cetăţile lui Iuda, şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului“ (2 Cronici 17:7-9).

Pentru reforma religioasă, Iosafat i-a trimis pe leviți în mijlocul poporului. Nu era suficient că poporul se putea duce oricând la leviți! Iosafat i-a trimis pe leviți la oameni acasă. Tămâierea și slujirea la Templu, oricât de importantă era ea, nu putea și nu trebuia să înlocuiască slujirea cu Cuvântul în cetățile, satele și casele oamenilor. Leviții și căpeteniile au fost trimise „să învețe pe oameni din cartea Legii Domnului“. Ce frumos sună aceste cuvinte: „ Au străbătut toate cetăţile lui Iuda, şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului“. La fel trebuie să facă și cei care-L reprezintă și-L slujesc pe Dumnezeu în generația noastră. Nu există „reformă“ fără cunoașterea și trăirea Cuvântului lui Dumnezeu!

„Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa, şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor“ (Mal. 2:7).

Iosafat n-a putut să vadă închinăciunea la un loc cu întinăciunea și s-a apucat de mari reforme morale.

„El a scos din ţară pe sodomiţii cari mai rămăseseră de pe vremea tatălui său Asa“ (1 Regi 22:46).

2. Sistemul de educație și de justiție

După episodul nefericit al alianței cu Ahab și după mustrarea pe care a primit-o de la Domnul, Iosafat s-a apucat iar de treabă, plin de râvnă pentru Domnul. Ignoranța duce întotdeauna la păcat. Iosafat a pus pe roate o campanie de alfabetizare și învățare a maselor largi, înhămându-i la aceasta pe toți cei de rang sau educație înaltă:

„Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, dela Beer-Şeba, până la muntele lui Efraim, şi i-a adus înapoi la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate. Şi a zis judecătorilor: ,,Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi rosti. Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu este nici o nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.“ Când s-a întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, Leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel. Şi iată poruncile pe cari li le-a dat: ,,Voi să lucraţi în frica Domnului, cu credinţă şi curăţie de inimă. În orice neînţelegere, care vă va fi supusă de fraţii voştri, cari locuiesc în cetăţile lor, şi anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rânduieli, să-i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul, şi să nu izbucnească mânia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi.  Şi iată că aveţi în frunte pe marele preot Amaria, pentru toate treburile Domnului, şi pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului, şi aveţi înainte ca dregători pe Leviţi. Întăriţi-vă şi lucraţi, şi Domnul să fie cu cel ce va face binele!“ (2 Cronici 19:4-11)

Reforma religioasă este o reașezare totală a vieții în parametrii ascultării de Dumnezeu:

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul dela tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumezeul tău?“ (Mica 6:8).

3. Politica militară

Iosafat s-a apucat să refacă sistemul de apărare al țării:

„… a pus oşti în toate cetăţile întărite ale lui Iuda, şi a rânduit căpetenii în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim, pe cari le luase tatăl său Asa“ (2 Cronici 17:2)

„A zidit în Iuda cetăţui şi cetăţi pentru merinde. A strâns merinde în cetăţile lui Iuda, şi avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostaşi“ (2 Cronici 17:12b-13).

4. Politica externă

Evlavia și reformele religioase făcute din țară au fost răsplătite de Dumnezeu cu pace și liniște din afară. Faptul că filistenii și arabii îi aduceau tribut (2 Cronici 17:11) și că în Edom nu era pe vremea aceea un împărat (1 Regi 22:47), ci un simplu dregător, probabil numit de Iosafat, par să indice că Iuda a exercitat un fel de suveranitatea asupra neamurilor din sudul și vestul regiunii. Dominându-i pe cei slabi și aliindu-se cu cei puternici, Iosafat s-a bucurat de pace în mare parte din domnia lui:

Ca și lui Solomon, Dumnezeu i-a răsplătit lui Iosafat consacrarea și i-a dăruit un timp de har în care să nu fie deranjat din lucrare de popoarele dimprejur:

„Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda, şi n-au făcut război împotriva lui Iosafat. Nişte Filisteni au adus lui Iosafat daruri şi un bir în argint; şi Arabii i-au adus şi ei vite, şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi. Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire“ (2 Cronici 17:10-12a).

Privită din afară, această providențială stare de har s-a datorat hotărârii lui Iosafat și a iudeilor de a studia „legea Domnului“. A fost ca și cum Dumnezeu ar fi spus: Opriți telefoanele, faceți liniște în curte, aduceți-le ce au nevoie și dați-le ce au de trebuință, pentru că poporul Meu este la studiu, iar aceasta este cea mai importantă și mai de căpătâi îndeletnicire (Iosua 1:8; 2 Tim. 3:14-17). Celor ce caută „mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui“, toate celelalte lucruri li se dau „pe deasupra“ (Luca 12:31).

Iosafat – aventurierul

Iosafat reformatorul a dat locul pe alocuri lui Iosafat aventurierul. Acest împărat care a vrut și a făcut bine, dar nu destul și nu întotdeauna, s-a apucat să se însoțească în aventuri nesăbuite cu oamenii păcătoși. Prima alianță nesăbuită a lui Iosafat a fost cu Ahab. În contrast cu ceilalți regi din Iuda, Iosafat a văzut un câștig mai mare în alianță cu cei din nord, decât în război. Străvechiul conflict (1 Regi 14:30; 15:6) a fost lepădat în favoarea unei aparent bune înțelegeri (1 Regi 22:44). Alianța aceasta a fost însă mai mult un compromis decât o rezolvare. Nepoții lui Iosafat și Ahab ar fi urmat să aibe drept la domnie în ambele capitale ale națiunii. Asta n-ar fi fost rău, dacă ar fi venit de la Domnul, nu din strategii omenești vinovate.

Prin greșeala făcută, Iosafat i-a ales fiului său nevasta care nu trebuia, s-a aliat cu un om cu care nu trebuia, s-a băgat într-un război în care nu trebuia și aproape a sfârșit-o cum nu trebuia. Intrând la sfatul celor răi și așezându-se pe scaunul celor batjocoritori (Psalm 1:1), Iosafat și-a făcut singur necazuri de care era mai ferice să nu aibă parte. L-am văzut deja silit să asculte de profeții care nu trebuie și manevrat viclean de presupusul lui „aliat“.

Iosafat a fost un om care a primit mustrarea lui Dumnezeu și a căutat să se îndrepte. Dându-și seama că a plecat de acasă să rezolve problemele altora în timp ce problemele din regat erau încă nerezolvate, Iosafat, așa cum am văzut, s-a întors în Iuda și a demarat un număr de reforme religioase, educaționale și juridice (2 Cronici 19:4-11).

A doua alianță nesăbuită a lui Iosafat a fost cu Ahazia, un al urmaș al lui Ahab. Iosafat a căutat să reia comerțul maritim de pe vremea lui Solomon și a construit de două ori corăbii.  Deși au locuit pe malul mării, evreii n-au fost niciodată o putere maritimă. Așa a rânduit Dumnezeu. Relieful nu o permite. Malul Mediteranei nu este adecvat pentru porturi deosebite. Apa nu are adâncimea necesară. Când Solomon a vrut să construiască corăbii și să aibă un port care să-și merite numele, el a trebuit să meargă tocmai în extremitatea sudică, la Golful Acaba al Mării Roșii. Localitatea se numește azi Eilat, dar pe atunci se chema Ețion Gheber.

Prima dată, Ahazia s-a oferit să-l ajute și Iosafat a primit. Dumnezeu l-a pedepsit însă aspru pentru aceasta:

„După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a unit cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare era nelegiuită. S-a unit cu el ca să zidească nişte corăbii, cari să meargă la Tarsis, şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber. Atunci Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, a proorocit împotriva lui Iosafat, şi a zis: ,,Pentrucă te-ai unit cu Ahazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea.“ Şi corăbiile au fost sfărâmate, şi n-au putut să se ducă la Tarsis“ (2 Cronici 20:35-37).

Dându-și seama că Dumnezeu n-a binecuvântat asocierea cu Ahazia, Iosafat s-a apucat de treabă a doua oară să construiască corăbii, de data aceasta cu gând să le trimită după aurul din țara Ofir. De data aceasta el s-a grăbit să refuze asocierea cu Aazia, dar rezultatul a fost același. Dumnezeu i-a interzis calea spre prosperitatea de care se bucurase mult prea bogatul Solomon:

„Iosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să aducă aur; dar nu s-au dus, căci corăbiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber. Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, a zis lui Iosafat: ,,Vrei ca slujitorii mei să meargă împreună cu ai tăi pe corăbii?“ Dar Iosafat n-a voit“ (1 Regi 22:48-49).

Cea de a treia alianță nesăbuită a lui Iosafat a fost cu Ioram, fiul lui Ahab. Ea a semănat ca două picături de apă cu cea dintâi și o puteți citi în 2 Regi 3:1-27.

Iosafat – ascultătorul

Iosafat nu a făcut doar alianțe neîngăduite și neînțelepte. Când s-a pocăit, alianța lui a fost cu Dumnezeu însuși.

Preocupat să dea ceva bun din viața lui Iosafat ca exemplu evreilor întorși din robia Babiloniană, autorul cărții Cronici ne dă în capitolul 20 un episod militar în care s-a evidențiat evlavia lui Iosafat și providența puternică a lui Iehova.

Iată ce ne sfătuiește Warren W. Wiersbe să facem în comentariul său la acest pasaj:

Caută-L pe Domnul! Când se ridică probleme mari la orizont, „caută fața Domnului“. Ce înseamnă asta? Înseamnă să faci și tu ceea ce au făcut Iosafat și cei din Iuda.“

„După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon, şi cu ei nişte Moaniţi, au pornit cu război împotriva lui Iosafat. Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicând: ,,O mare mulţime înaintează împotiva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sunt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi.“ În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda. Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul, şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul. Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi“ (2 Cronici 20:1-5).

„Ei și-au adus aminte cine este Dumnezeu:“

„Şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?“  (2 Cronici 20:6).

„Ei și-au adus aminte ce a făcut El în trecut:“

„Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Israel, şi n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea? Ei au locuit-o şi Ţi-au zidit în ea un locaş sfânt pentru Numele Tău, zicând: ,,Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, şi Tu ne vei asculta şi ne vei mântui!“  (2 Cronici 20:7-9)

„Ei și-au pus toată încrederea credinței lor în Cel Atotputernic:“

„Acum, iată, fiii lui Amon, şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, la cari n-ai îngăduit lui Israel să intre, când venea din ţara Egiptului,-căci s-a abătut de la ei şi nu i-a nimicit,- iată-i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire! O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine“ (2 Cronici 20:10-12).

„Ascultă-L pe Domnul!  Dumnezeu are întotdeauna un răspuns pentru cei care-L caută și-I cer ajutorul. Când ești în fața unui obstacol, caută să petreci mai mult timp în studierea Cuvântului și în rugăciune. De acolo vor veni cuvintele de îndrumare și încurajare de care ai nevoie:“

„Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor. Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf. Şi Iahaziel a zis: ,,Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: ,,Nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. Mâine pogorâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ, şi-i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!“ (2 Cronici 20:13-17).

„Dă slavă Domnului! Bătălia a fost câștigată de cântăreți, așezați în locul cel mai periculos cu putință: chiar între cele două armate. Cântările lor de laudă i-au învins pe dușmani. Corul a cântat când au primit răspuns de la Domnul (v.19), înainte de declanșarea bătăliei (v. 21) și după ce biruința a fost totală (v.26-28). Iată un tipar pe care îl putem imita și noi în luptele noastre:“

„Iosafat s-a plecat cu faţa la pământ, şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui. Leviţii dintre fiii Chehatiţilor şi dintre fiii Coreiţilor s-au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. A doua zi, au pornit disdedimineaţă spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: ,,Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.“ Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi cari, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: ,,Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!“ În clipa când au început cântările şi laudele. Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, cari veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi. Fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârşire şi să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească. Când a ajuns Iuda pe înălţimea de unde se zăreşte pustia, s-au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe pământ, şi nimeni nu scăpase. Iosafat şi poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogăţii şi lucruri scumpe, şi au luat atât de multe că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă. A patra zi, s-au strâns în valea Beraca (Binecuvântare), unde au binecuvântat pe Domnul; de aceea au numit locul acesta valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi. Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmaşii lor. Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului, în sunete de alăute, şi de arfe şi trâmbiţe“ (2 Cronici 20:18-28).

„În limba ebraică, „Barachah“ înseamnă „binecuvântare“ (v.26). Chiar și o vale a încercărilor și a luptei se poate transforma într-un loc de binecuvântare, atunci când știm cum să-L glorificăm pe Dumnezeu. „Se spune adesea că „rugăciunea pune lucrurile în mișcare“, dar la fel de adevărat este și că „lauda Domnului pune lucrurile în mișcare“ De ce? Pentru că lauda ne schimbă pe noi în primul rând, punându-ne într-o poziție corectă față de Dumnezeu. El poate lucra mult mai bine și mai ușor prin oameni gata întotdeauna să-L laude. Închinarea adevărată implică dragoste, nădejde și credință, cele mai formidabile arme din arsenalul creștin“ (Warren W. Wiersbe, With The Word, p. 244).

Urmașii lui Lot, Moab și Amon, împreună cu urmașii lui Esau au venit cu intenția clară de a-l detrona pe Iosafat și de a ocupa țara. Numai așa se explică mulțimea „acareturilor“ pentru care iudeii au avut nevoie de trei zile ca să le adune. Cine merge împotriva lui Dumnezeu și a aleșilor Săi se aruncă singur în sabie. Observați ironia relatării:

„Fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârşire şi să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească. Când a ajuns Iuda pe înălţimea de unde se zăreşte pustia, s-au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe pământ, şi nimeni nu scăpase“ (2 Cronici 20:23-24).

A fost încă o încercare a Diavolului de a bloca planul mesianic, sortită ca toate celelalte eșecului. Închinarea și lauda au fost suficiente ca invazia să se transforme într-o sinucidere colectivă, o avanpremieră a marelui măcel din vremea Necazului cel Mare, când „dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa“ (Mat. 24:20-21).

Iosafat a murit ca unul din regii de cinste ai lui Iuda. El a fost mai bun decât tatăl său Asa, dar nu la înălțimea lui Ioas, Ezechia și Iosia, regi care aveau să vină după el. Așa cum am spus la început, Iosafat a fost un om care a vrut bine și a făcut bine, dar nu destul și nu întotdeauna.

Cu toate că a avut o domnie îndelungată Iosafat n-a reușit în totul să facă ceea ce-și pusese în gând. Acțiunile lui n-au restaurat slava de altădată a regatului. El a eșuat acolo unde a activat cel mai mult, în relațiile externe și în reforma religioasă. La ora bilanțului, iată concluzia cronicarului:

„Iosafat a domnit peste Iuda. Avea treizeci şi cinci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit douăzeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Azuba, fata lui Şilhi. El a mers pe calea tatălui său Asa, şi nu s-a abătut deloc, făcând ce este bine înaintea Domnului. Numai că înălţimile n-au fost îndepărtate, şi poporul tot n-avea inima strâns lipită de Dumnezeul părinţilor săi“ (2 Cronici 20:31-33).

Sursa:
http://barzilaiendan.wordpress.com/2012/05/17/arhivele-regale-15-iosafat-o-lectie-pentru-copiii-robiei-1-regi-22-2-cron-17-20/

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 710
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni