Cuvântul de apărare rostit de Pavel în fața Areopagului din Atena a început într-un mod plăcut urechilor auditoriului: „Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși!” (Faptele Apostolilor 17:22).

Ei au interpretat această afirmație ca pe o apreciere, când, de fapt, era o mustrare subtilă. Dar oare să-i fi depășit grecii pe „ultrareligioșii” iudei? Este posibil, deoarece religia a devenit adesea o formă de concurență între oameni sau cercuri sociale. Felul în care apostolul pune accentul pe aceste cuvinte ne determină să ne întrebăm: dacă Pavel ar intra astăzi într-o biserică, n-ar rosti oare aceleași cuvinte?

Ce înseamnă  să fii un om religios?

Religiosul respectă cu strictețe anumite reguli. Atenienii erau religioși în „toate privințele” – niciun compartiment al vieții lor nu era lipsit de un ritual. O adevărată „performanță”. Dacă ar fi să exemplificăm, am putea spune că frecventarea bisericii, dărnicia, postul, rugăciunea sau citirea Bibliei pot fi considerate, în sine, elemente de religie.

De cele mai multe ori, aceste îndeletniciri nu sunt altceva decât ritualuri mecanice, practicate din inerție:

Merg păgânii la temple? Mergem și noi la biserică.

Se roagă păgânii? Ne rugăm și noi.

Postesc sau dăruiesc ei? Facem și noi la fel.

Până și vrăjitorii Egiptului au imitat semnele lui Moise, prefăcând apa în sânge sau aducând broaște, până la punctul în care diferența a devenit clară și au fost nevoiți să recunoască: „Aici este degetul lui Dumnezeu” (Exodul 

În acest context, întrebarea Domnului Isus cade perfect: „ Ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?” (Matei 5:47). Accentul cade pe „neobișnuit”, nu pe rutină sau formalism. În general, religia îl conectează pe om la un „program”. Omul funcționează robotic până când aude: „Programul s-a încheiat”. Urmează deconectarea.

Trebuie să depășim aceste formalități și să căutăm modul de a ne diferenția cu adevărat. Care este această diferență? Apostolul Pavel ne spune: „Să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, în deșertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată... din pricina împietririi inimii lor” (Efeseni 4:17-18).

Diferența constă în trăirea interioară.

Totul pornește de la gândire. Ea te înstrăinează sau te pune în relație permanentă cu Dumnezeu. Această stare nu mai înseamnă religie, ci relație. Atenienii aveau un altar pentru „Un Dumnezeu necunoscut”. Aveau ritualul, dar nu cunoșteau Persoana.

Pavel însuși și-a socotit tot trecutul religios ca pe un „gunoi” în comparație cu prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos (Filipeni 3:8). El a avertizat că în vremurile din urmă oamenii vor avea doar o „formă de evlavie”, fiind „vopsiți” în culori religioase, dar fără putere interioară.

Inima: Contorul consumului spiritual

Dumnezeu nu este impresionat de ambalaj, ci se uită direct la inimă (1 Samuel 16:7). Inima este ca un „contor” care înregistrează tot: ce ai gândit, ce ai vorbit, unde ai fost.

Isus a oferit un avertisment dur: dacă neprihănirea noastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor (care făceau totul pentru a fi văzuți de oameni), nu vom intra în Împărăție.

Dacă te rogi ca să fii văzut, ți-ai luat deja răsplata (aplauzele oamenilor).

Dacă dăruiești cu „trâmbițe”, ai primit deja recunoștința umană.

Răsplata divină este promisă doar pentru ceea ce este făcut „în ascuns” (Matei 6:6). Adevărata neprihănire este cea lăuntrică, nevăzută de cei din jur. Nimeni nu strigă „Aleluia” pentru o victorie interioară pe care nu o vede, dar Cerul o înregistrează.

Așadar, este timpul pentru o cercetare sinceră: suntem noi ucenici într-o relație vie sau doar niște oameni „foarte religioși”?

Fiți binecuvântați!